Video ”M-am operat, asta nu o știa nimeni!”. Drama pe care a trăit-o Florin Andone în Anglia
06.10.2019, 16:02Florin Andone a fost convocat de către Cosmin Contra pentru dubla pe care naționala României o va disputa cu Insulele Feroe, sâmbăta viitoare, 12 octombrie 2019, și cu Norvegia, de acasă, de pe Arena Națională, de marți, 15 octombrie 2019, de la ora 21:45.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Actualul atacant al celor de la Galatasaray a fost marcat, dar și supărat de faptul că a fost criticat pentru că nu s-a adaptat la Brighton. Andone a povestit detalii mai puțin știute despre problemele pe care le-a avut în Anglia.
"A fost greu, lumea nu ştia dar eu când am semnat cu Brighton a doua zi am fost operat de pubalgie şi asta nu o ştia nimeni, că nu a ieşit în presă, nu a ieşit nicăieri. Am stat foarte mult timp pe tuşă, am stat aproape trei luni, după am avut rupturi musculare. De aceea a fost foarte greu să mă adaptez acolo.
Plus că am început cu piciorul stâng, nu am putut să fiu din prima zi cu echipa, iar atacantul care juca pe poziţia mea dădea goluri meci de meci”, a dezvăluit Andone, la puțin timp după ce a ajuns la București, pe Aeroportul Henri Coandă.
Florin Andone: ”Acum este un nou început pentru mine!”
Internaționalul român a explicat că acele probleme din Anglia l-au scos temporar și din circuitul naționalei, fapt care l-a afectat și mai mult.
”Când am avut oportunitatea, am încercat să profit de şansele pe care le-am avut şi vă daţi seama că a fost greu pentru mine să nu vin la naţională pentru că a fost un an şi ceva de când nu am mai venit la naţională.
Mi-am dorit foarte mult să revin dar din cauza accidentărilor, că nu am evoluat constant, nu am venit. Acum este un nou început şi sper să fie mai bine", a mai spus Florin Andone.
Etichete: cosmin contra , romania norvegia , florin andone , romania feroe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...