Lucescu are parte de un caz "Alibec": "Doar oamenii proşti îşi schimbă ideile. Am vorbit cu el la telefon"
29.08.2017, 18:35Primele discuţii în Turcia în jurul lui Lucescu, după ce nu l-a convocat pe
Oguzhan Ozyakup, căpitanul lui Beşiktaş, pentru dubla cu Ucraina şi Croaţia.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Lucescu se confruntă la Istanbul cu o problemă similară cu cea a lui Daum, care nu l-a convocat pe Alibec, unul dintre cei mai buni jucători din campionatul intern. Marele tehnician român l-a lăsat pe dinafară pe Oguzhan Ozyakup, un fotbalist esenţial pentru Beşiktaş. În vârstă de 24 de ani, mijlocaşul ofensiv era văzut de mulţi jurnalişti creierul echipei Turciei, marcând 24 de goluri în 142 de partide şi ajutându-şi colegii cu o serie de assisturi.
Având în vedere faptul că de partidele cu Ucraina şi Croaţia depinde în mare măsură calificarea, selecţionerul a fost chestionat în legătură cu neconvocarea lui Ozyakup. Întrebat dacă s-a răzgândit în privinţa lui, mai ales că Turcia are mici probleme de lot, Il Luce a fost categoric şi a explicat de ce a luat decizia controversată.
"Doar oamenii proşti îşi schimbă ideile. Am vorbit deja cu Ohuzhan la telefon, a fost o discuţie privată. Am considerat că performanţele sale din ultimele trei săptămâni nu au fost cele adecvate. Dar asta nu înseamnă că există o problemă între noi. Amândoi suntem profesionişti", a spus azi Lucescu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Mircea Lucescu a preluat naționala Turciei în această vară și are ca obiectiv calificarea echipei la Cupa Mondială din Rusia. Cu patru etape rămase din preliminariile europene pentru Cupa Mondială din 2018, Turcia ocupă locul al treilea în Grupa I, la două puncte în urma Croației și Islandei, echipe aflate pe primele două poziții.
Ucraina - Turcia, în preliminariile CM 2018 se joacă sâmbătă, de la 21:45, pe Digi Sport 2.
Etichete: alibec , lucescu turcia , turcia alibec
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...