Lotul convocat de Daniel Pancu la prima acțiune din postura de selecționer al României U20
articol scris de Digi Sport17.09.2022, 11:35
România U20 va disputa două meciuri amicale contra reprezentativelor similare din Cehia (22 septembrie) și Germania (26 septembrie). Ambele partide vor putea fi urmărite, în direct, pe canalele Digi Sport.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Lotul convocat de Daniel Pancu la prima acțiune din postura de selecționer al României U20
Pentru această acțiune, selecționerul Daniel Pancu a convocat 23 de jucători, a anunțat FRF.
PORTARI: Răzvan Sava (CFR Cluj), Alexandru Borbei (US Lecce / Italia), Aleksander Mitrovici (CSC 1599 Șelimbăr)
FUNDAȘI: Sergiu Pîrvulescu (Gloria Buzău), Dan Sîrbu (Farul Constanța), Cristian Ignat (FC Rapid 1923), Botond Gergely (Zalaegerszegi / Ungaria), Anton Andrei (AC Torino / Italia), Gabriel Dănuleasă (Farul Constanța), Alexandru Pantea (FCSB), Costin Amzăr (SC Dinamo 1948)
MIJLOCAȘI: Ovidiu Perianu (FC Botoșani), Aurelian Ciuciulete (Unirea Constanța), Andrei Pandele (Unirea Constanța), Nicolas Popescu (FC Voluntari), Ștefan Pănoiu (FC Rapid 1923), Dragoș Iancu (FC Hermannstadt), Mario Bratu (ACS Petrolul 52), Doru Andrei (FC Voluntari)
ATACANȚI: Robert Mustacă (Concordia Chiajna), Ianis Stoica (FCSB), Toni Suciu (AFK Csikszereda), Luca Andronache (Farul Constanța)
Daniel Pancu a devenit selecţionerul României U20 la mijlocul lunii august
Pancu va conduce echipa reprezentativă la acest nivel de vârsă doar în meciuri amicale, iar obiectivul său este pregătirea fotbaliştilor pentru nivelul de vârstă superior.
"Ţin să le mulţumesc celor de federaţie că s-au gândit la mine. Sper să nu le înşel încrederea. O postură care mă onorează şi mă responsabilizează pentru că, trăind emoţiile jocurilor în tricoul echipei naţionale la juniori, la tineret şi la echipa mare, a venit ziua în care antrenez o selecţionată a României.
Sigur, vorbim aici de un lot intermediar, de un lot formator. Practic, sunt al treilea antrenor pentru că primul şi şeful meu este Emil, apoi urmează antrenorul de la U19, care la fel, are jocuri oficiale.
Eu voi fi nevoit să mă descurc să antrenez jucătorii, să le transmit acea stare care cred eu că în unele momente lipseşte privind responsabilitatea de a îmbrăca tricoul echipei naţionale şi-mi doresc ca la sfârşitul acestui mandat să promovez cât mai mulţi jucători la naţionala superioară, deci la Under 21.
Am stat mult timp în afară, pe bară. Este vina mea în principal pentru că am avut multe oferte după despărţirea de Poli Iaşi, le-am refuzat, fiind la început, după care am mai ieşit de câteva ori pe locul 2. Am învăţat mult în perioada asta în care am stat acasă, am avut posibilitatea să fac ce o sa fac şi în poziţia aceasta de selecţioner, adică multă muncă analitică.
Voi merge la cluburi, voi merge la academii, voi ţine legătura cu antrenorii şi selecţia o voi face mult şi din ceea ce-mi vor spune ei", a declarat Daniel Pancu, după ce a preluat funcţia de selecţioner U20 al României.
Etichete: daniel pancu , romania u20 , lot romania u20
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...