Lecția lui Pițurcă! Fostul selecționer a plecat din conferință pentru a-i plăti o poliță lui Răzvan Burleanu
18.10.2014, 09:51Victor Pițurcă și-a reziliat contractul cu FRF și a semnat cu Al Ittihad în urmă cu două zile, iar cele două mutări au fost oficializate într-o conferință de presă pe care tehnicianul a susținut-o vineri, alături de Răzvan Burleanu, la Casa Fotbalului (VIDEO&DETALII AICI).
Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
Ex-selecționerul a șocat însă asistența și pe președintele FRF, după ce a plecat de la întâlnirea cu mass-media la numai aproximativ trei minute din momentul în care aceasta începuse. Practic, Pițurcă a spus ceea ce toată lumea deja știa, pentru ca apoi să se ridice și să părăsească locul de lângă Burleanu, deși televiziunile transmiteau în direct momentul.
Mai mult, Pițurcă i-a dat mâna în trecere lui Burleanu, aproape fără să se uite la acesta, pentru ca apoi să iasă din încăpere. Surprinderea președintelui FRF a fost totală, acesta putând fi auzit cum îl întreabă la un moment dat pe Pițurcă dacă într-adevăr urma să plece din conferință.
După câteva clipe de uluială, Burleanu a preluat microfonul și a susținut de unul singur restul întâlnirii cu ziariștii. Chestionat asupra ieșirii lui Pițurcă din scenă, șeful FRF s-a mărginit la un răspuns displomatic:
"Eu răspund doar de persoanele angajate la FRF, nu mă priveşte ceea ce a făcut domnul Piţurcă azi. A fost alegerea dînsului", a comentat Răzvan Burleanu reacţia lui Victor Piţurcă, aluzie și la faptul că acesta nu mai poate fi tras la răspundere după ce și-a reziliat contractul.
I-a plătit o poliță
Motivul pentru care Victor Pițurcă a procedat astfel este însă unul mai vechi. La începutul acestei luni, selecționerul a fost chemat de Răzvan Burleanu să se întâlnească la sediul FRF pentru a discuta despre primele de calificare la turneul final al CE 2016 (DETALII AICI).
Pițurcă a venit la întâlnirea fixată, doar că președintele FRF nu se afla acolo. Până la urmă, selecționerul l-a așteptat pe acesta nu mai puțin de trei ore, dar Burleanu a anunțat că nu mai poate ajunge deloc! Orgolios, Pițurcă s-a simțit extrem de umilit și acum a încercat să-i plătească această poliță oficialului.
Etichete: video piturca razbunare burleanu plecare conferinta , video conferinta victor piturca plecare din conferinta , victor piturca reziliere contract , piturca a semnat cu al ittihad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul premier și lider al PSD Adrian Năstase, preşedinte al Fundaţiei Europene „Titulescu”, a...