Laszlo Dioszegi, mesaj ferm după ce Edi Iordănescu nu a convocat niciun jucător de la Sepsi la echipa națională
articol scris de Digi Sport09.09.2023, 17:19
Echipa națională a României va juca împotriva Israelului, sâmbătă, 9 septembrie, pe Arena Națională, de la ora 21:45, în preliminariile EURO 2024.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Duelul va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro.
Înainte de a începe această acțiune, selecționerul echipei naționale a României, Edi Iordănescu (45 de ani), a ales jucătorii pe care se va baza în meciurile contra Israelului (9 septembrie) și Kosovo (12 septembrie), iar pe această listă nu se regăsesc și fotbaliști legitimați la Sepsi Sfântu Gheorghe.
Acest lucru a fost comentat de patronul formației covăsnene, Laszlo Dioszegi.
Laszlo Dioszegi, mesaj ferm după ce Edi Iordănescu nu a convocat niciun jucător de la Sepsi
Laszlo Dioszegi a susținut că sunt mai mulți jucători din SuperLigă care poate ar fi meritat să fie convocați la echipa națională, inclusiv de la Sepsi, însă acesta a declarat că nu este în măsură să critice selecția făcută de Edi Iordănescu.
”Eu nu prea comentez aici pentru că e treaba selecționerului. Eu sunt sigur că foarte mulți jucători care ar fi meritat să fie la naționale, dar, din păcate, numai 20 și nu știu câți de jucători sunt selectați.
Nu sunt eu în măsură să spun că Ștefănescu (n.r. Marius Ștefănescu) e mai bun decât nu știu care sau că Păun (n.r. Nicolae Păun) e mai bun decât nu știu care. E treaba selecționerului. El a urmărit jucătorii două-trei luni continuu. El așa a decis”, a spus Laszlo Dioszegi, într-o intervenție la i am Sport.
De asemenea, patronul celor de la Sepsi a mărturisit că nu s-a supărat pentru faptul că Edi Iordănescu a decis să nu cheme niciun jucător de la formația din Covasna la echipa națională.
Mai mult, Dioszegi a susținut că niciodată nu a încercat să propună selecționerului un anumit jucător pentru a fi convocat.
”Nu sunt supărat deloc. Nu am ce să spun, fiindcă ei știu (n.r. stafful tehnic al României) ce profil de jucători vor pentru națională. Sincer vă spun, niciodată nu m-am băgat, niciodată nu am propus niciun jucător la națională.
Jucătorul, dacă e așa de bun, selecționerul, mai devreme sau mai târziu, o să-l cheme la națională. Poate o să cheme (n.r. jucători de la Sepsi) data viitoare. Nu este o problemă”, a mai susținut ”omul cu banii” de la Sepsi.
Etichete: echipa nationala , sepsi sfantu gheorghe , laszlo dioszegi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...