Keșeru: ”Dacă vom avea 7 puncte după primele 3 meciuri, ne-am îndeplini obiectivul”
04.10.2016, 13:12Claudiu Keşeru a declarat că este foarte optimist în ceea ce priveşte partidele echipei naţionale de fotbal cu Armenia şi Kazahstan, precizând că toţi jucătorii trebuie să creadă că se pot obţine şase puncte din aceste două deplasări.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Eu sunt foarte optimist, important e să credem în noi şi în şansa noastră. Trebuie să credem că putem obţine şase puncte, iar dacă după trei meciuri disputate vom strânge şapte puncte atunci putem spune că ne-am realizat obiectivul de la începutul acestei campanii.
Toată lumea aşteaptă ca noi să câştigăm ambele meciuri, dar s-a văzut că au fost surprize. Ne aşteptam la diferenţe clare în favoarea Danemarcei şi Poloniei, dar nu a fost aşa. Vor fi meciuri grele, atât în Armenia, cât şi pe gazonul sintetic din Kazahstan", a spus fotbalistul lui Ludogorets Razgrad pentru Agerpres.
Criticile de după egalul de la Cluj cu Muntenegru au venit prea devreme, este de părere Keşeru, care a afirmat că o concluzie se poate trage după partida cu Polonia din 11 noiembrie. "E cel mai uşor să critici şi să găseşti nod în papură în fiecare situaţie. Eu zic să aşteptăm şi această dublă şi partida cu Polonia de acasă înainte de a trage o concluzie. Eu spun că la partida cu Polonia se vor vedea schimbări mari.
E o grupă foarte echilibrată, depinde şi de conjunctură, de câţi jucători accidentaţi va avea fiecare echipă naţională, depinde şi de formă, de oboseală... sunt multe aspecte. Dar cred că putem pretinde o calificare, fie ea directă sau de la baraj", a adăugat Claudiu Keşeru.
Reprezentativa României se pregăteşte la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia până vineri, 7 octombrie, când este programată plecarea în Armenia. Întoarcerea în ţară va avea loc imediat după partida din Kazahstan.
Armenia-România se va juca sâmbătă, de la ora 19:00 şi va fi LIVE TEXT pe digisport.ro, iar imediat după fluierul final toate fazele video importante vor fi şi ele pe site. Meciul Kazakhstan-România se va juca marţi, pe 11 octombrie, de la aceeaşi oră şi va fi prezentat în aceleaşi condiţii de siteul digisport.ro.
Etichete: claudiu keseru , romania kazahstan , romania armenia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...