Jucătorul-surpriză din SuperLigă propus la echipa națională: ”Ar putea face obiectul unei convocări”
articol scris de Digi Sport08.12.2023, 17:00
Echipa națională a României a reușit să se califice la EURO 2024, după o pauză de 8 ani (”Tricolorii” se calificaseră ultima oară la EURO 2016).
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
La turneul final organizat de Germania, selecționata condusă de Edi Iordănescu (45 de ani) va juca împotriva Belgiei, Slovaciei și câștigătoarei barajului din ruta B a Nations League (care se va disputa între Bosnia și Herţegovina / Ucraina - Israel / Islanda).
Însă, până la data disputării primei partide de la EURO 2024 (care este programată pe 7 iunie, împotriva câștigătoarei play-off-ului B), Edi Iordănescu va urmări evoluțiile tuturor jucătorilor români (fie din campionatul intern, fie din străinătate) și, ulterior, va stabili lotul cu care ”va ataca” acest turneu final.
Leo Grozavu: ”Rareș Ispas ar putea face obiectul unei convocări”
La conferința de presă dinaintea partidei pe care Poli Iași o va juca, pe teren propriu, cu UTA Arad în etapa a 19-a a SuperLigii, Leo Grozavu (56 de ani), antrenorul moldovenilor, l-a lăudat pe Rareș Ispas (23 de ani) și a subliniat că fundașul stânga ar putea deveni o opțiune de luat în calcul în viitorul apropiat la echipa națională.
De asemenea, tehnicianul a spus despre elevul său că este un fotbalist muncitor și serios, care a avut prestații bune în acest sezon în tricoul celor de la Poli Iași.
"Ispas ar putea face obiectul unei convocări. Nu spun că poate să joace, dar ar putea face obiectul unei convocări. De când a venit la Iaşi joacă constant bine, are evoluţii apreciate, este un băiat foarte serios, care trăieşte pentru fotbal.
În afară de Bancu nu avem foarte mulţi fundaşi stânga în România care să aibă pretenţii la poziţia de titular. Ispas este un jucător tânăr, poate reprezenta viitorul echipei naţionale", a spus Leo Grozavu.
Crescut în academia celor de la CFR Cluj, Rareș Ispas nu a evoluat în nicio partidă oficială pentru ardeleni. Astfel, acesta a fost cedat, liber de contract, în vara anului 2022 la Sepsi Sfântu Gheorghe. La formația din Covasna, Ispas a jucat 28 de meciuri pentru covăsneni. Ulterior, în vara acestui an, Sepsi l-a cedat pe Rareș Ispas la Poli Iași.
- 450.000 de euro este cota de piață a lui Rareș Ispas, potrivit Transfermarkt
- 3 pase decisive a reușit Ispas în acest sezon, în 13 meciuri jucate pentru Poli Iași
Până acum, Ispas a adunat câte două convocări la selecționatele Under 19 (sub 19 ani) și Under 21 ale României.
Etichete: echipa nationala a romaniei , leo grozavu , euro 2024 , rareș ispas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Teama de banane a unui ministru al guvernului suedez a devenit subiect de discuție la nivel...