Jucătorii au scăpat basma curată? "Eu sunt vinovat și staff-ul meu!" Rădoi, după ce tricolorii au avut un șut pe poartă
articol scris de Digi Sport09.10.2020, 08:18
Naționala României a avut o evoluție submediocră joi seara, la Reykjavik, în semifinalele play-off-ului cu Islanda, scor 1-2 (0-2). Tricolorii au fost eliminați din cursa pentru Euro după ce au tras un singur șut pe poartă, penalty-ul concretizat de Alex Maxim.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Selecționerul Mirel Rădoi a fost diplomat la conferința de presă ce a urmat înfruntării în care România nu a mișcat în prima repriză. Fostul antrenor de la U21 a recunoscut că-și reproșează primul 11 trimis în teren, dar susține că jocul tricolorilor s-ar fi schimbat după pauză, când a efectuat trei modificări.
Tridentul ofensiv Deac - Alibec - Mitriță, inexistent în primul act, a fost înlocuit de Iancu, Pușcaș și Ianis Hagi. Sigurdsson și-a arătat clasa în prima repriză profitând de un marcaj larg și de lipsa de vitalitate a oamenilor care ar fi trebuit să asigure siguranța blocului defensiv.
Mirel Rădoi: "Jucătorii nu au nicio vină!"
Manea - Burcă - Bălașa - Camora a fost cvartetul din apărate pe care a mizat Rădoi.
"Poate îmi reproșez echipa pe care am trimis-o. În repriza secundă am arătat mai bine. Vinovați suntem eu și staff-ul meu, jucătorii nu au nicio vină, pentru că nu am reușit să îi capacităm. Aveți vinovatul în față dumnevoastră!", a declarat la finalul meciului Mirel Rădoi, vizibil afectat.
Antrenorul naționalei nu s-a putut baza în meciul din Islanda pe doi dintre jucătorii importanți ai naționalei, Vlad Chiricheș și Dragoș Grigore, ultimul accidentat chiar înainte de startul partidei.
Dacă ar fi trecut de Islanda, tricolorii ar fi dat piept în finala play-off-ului cu Ungaria, la Budapesta, în noiembrie. Adam Szalai și colegii lui au învins în deplasare echipa Bulgariei, scor 3-1.
Etichete: mirel radoi , islanda - romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...