Video Exclusiv Italienii anunţă că De Biasi a primit o ofertă de la FRF. Reacţia antrenorului Albaniei
28.06.2016, 20:27UPDATE 20:24 Intrat în direct la Digi Sport Special, De Biasi a spus că nu a fost contactat încă de vreun reprezentant al Federaţiei, însă s-a declarat deschis ca în viitor să ia în calcul această variantă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Pentru moment nu am avut vreun contact cu Federaţia română, dar se poate în viitor. Am o părere foarte bună despre fotbalul românesc, ştiu mulţi jucători care au evoluat în Italia. Cunosc foarte bine naţionala României, am o părere foarte bună despre ea. Cred că România are şanse bune să se califice la CM 2018", a spus De Biasi, la Digi Sport Special, pentru ca apoi, întrebat de moderator dacă ar lua în calcul o ofertă de la FRF, să răspundă: "De ce nu? Îmi plac provocările".
Gianni De Biasi, tehnicianul care a reuşit să facă lucruri excelente pe banca Albaniei, ar fi ofertat de România. Informaţia a fost oferită în exclusivitate, în urmă cu mai puţin de o oră, de site-ul calciomercato.it.
După parcursul dezastruos al naţionalei la turneul final din Franţa, FRF caută înlocuitor pentru Iordănescu, al cărui contract expiră după Euro. Burleanu a confirmat că se află în negocieri cu antrenori care au fost la turneul final, iar unul dintre aceştia pare a fi Gianni De Biasi, cel care i-a predat o adevărată lecţie de fotbal "Generalului" în ultima partidă din grupa A.
"Vă zic sincer că suntem deschiși ambelor variante, atât de antrenor român, cât și de antrenor străin. Trebuie să fim cu picioarele pe pământ când vorbim de un antrenor străin. Niciodată ca Federație nu putem concura din punct de vedere financiar cu o echipă de club din Bundesliga, La Liga, Premier League. Dacă găsim un asemenea antrenor, acesta trebuie să fie foarte motivat. Suntem în discuţii şi cu antrenori prezenţi la turneul final. Nu o să dau însă niciun nume. Când ne-am despărțit de Pițurcă am zis că nu o să mai fim luați prin surprindere în ceea ce privește selecționerul. În momentul de față discutăm cu mai mulți antrenori. De aceea am și spus că până la finalul Campionatului European vom prezenta numele noului selecționer. Viitorul selecţioner nu va putea fi şi la club, şi la echipa naţională", a spus ieri Burleanu.
Azi, italienii au dezvăluit că pe numele lui De Biasi au sosit deja două oferte destul de tentante. Una dinspre Federaţia română şi alta de la ucraineni, care la rândul lor caută înlocuitor pentru Fomenko. Existau informaţii că oficialii de la Kiev ar fi decişi să îl crediteze pe Andriy Shevchenko pentru reconstrucţia naţionalei, dar se pare că în acest moment lucrurile nu mai sunt atât de sigure în ceea ce îl priveşte.
FRF nu va putea concura probabil cu Ucraina în privinţa salariului lui De Biasi, astfel că, dacă oficialii de la Kiev nu se răzgândesc, sunt şanse reduse ca tehnicianul să ne aleagă. În plus, ucrainenii reprezintă din punct de vedere sportiv o miză superioară, fotbalişti ca Yarmolenko sau Konoplianka reprezentând o garanţie că echipa poate renaşte.
De Biasi mai are doi ani de contract cu Albania, însă are o clauză în contract potrivit căreia poate pleca în orice moment.
În vârstă de 60 de ani, italianul conduce Albania din 2011, după ce în prealabil se aflase la cârma unor formaţii decente din Italia: Brescia, Torino sau Udinese.,
200.000 de euro/an câştigă De Biasi la cârma naţionalei Albaniei, din acest punct de vedere fiind un antrenor accesibil pentru FRF
Etichete: de biasi , de biasi romania , romania de biasi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...