Ionuț Radu, analizat de Bogdan Lobonț: "Știu ce înseamnă să fii titular în Serie A"
articol scris de Digi Sport22.09.2022, 14:12
Ionuț Radu (25 de ani) a ajuns în această vară la Cremonese, după o perioadă în care a jucat extrem de puțin în tricoul celor de la Inter Milano.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ionuț Radu, analizat de Bogdan Lobonț: "Știu ce înseamnă să fii titular în Serie A"
La Cremonese, Radu a avut parte de un debut de coșmar și a gafat decisiv în meciul cu Fiorentina, din prima etapă. Cu toate acestea, portarul român a continuat să fie titular și i-a răsplătit încrederea antrenorului Massimiliano Alvini, prin evoluțiile din restul meciurilor.
Întrebat despre situația lui Ionuț Radu, ținând cont că a jucat 10 ani în Italia, Bogdan Lobonț l-a lăudat pe portarul lui Cremonese, însă a ținut să îi dea un sfat important fostului căpitan al naționalei U21 a României.
"Radu a făcut câteva greșeli, dar ca portar ești foarte expus. Mai și greșești. Se vede cel mai ușor. Eu știu ce înseamnă să fii titular în Serie A. E un băiat puternic și trece ușor peste asta. Are toate calitățile de care are nevoie un portar, dar trebuie să lucreze mai mult să și le dezvolte. La fel și Horațiu Moldovan, Târnovanu, Popa, Andrei Vlad sau Aioani", a spus Lobonț, potrivit Fanatik.
Ionuț Radu, imun la critici! Portarul român a dezvăluit cum a trecut peste gafele din ultima perioadă
Ionuț Radu a avut parte de două momente dificile în ultimele luni, însă, chiar și așa, portarul român a dezvăluit că a trecut cu bine peste toate obstacolele. Primul episod s-a petrecut în finalul sezonulului trecut, atunci când Radu gafa decisiv în meciul Bologna - Inter și le mărea șansele celor de la AC Milan de a cuceri titlul în Serie A. Ulterior, rivala din oraș a și câștigat campionatul.
Al doilea episod a avut loc în startul acestei ediții, atunci când Ionuț Radu a greșit, din nou, însă de această dată la debutul pentru Cremonese. Goalkepeer-ul a scăpat mingea în poartă în finalul jocului cu Fiorentina, iar echipa sa a pierdut cu 2-3.
Întrebat cum a reușit să depășească aceste evenimente, Radu a spus că a trecut cu bine și a dezvăluit care moment l-a afectat mai tare.
"(n.r. despre criticile primite după greșeala din meciul cu Fiorentina) Nu a fost greu să le depășesc, în fotbal se întâmplă chestiile astea. Și nu am avut prea mult timp să mă gândesc, m-am concentrat imediat la următorul meci. Pot să spun că am simțit mai mult greșeala din meciul Bologna-Inter, din sezonul trecut, știți cu toții de ce (n.r. deoarece a fost decisivă în lupta la titlu cu AC Milan). Dar acum sunt calm și trăiesc în prezent”, a spus Radu, potrivit Tuttomercatoweb.
Etichete: serie a , echipa nationala , bogdan lobont , ionut radu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...