În ce urnă valorică se află România, cu două meciuri rămase de disputat din preliminariile EURO 2024
articol scris de Digi Sport16.11.2023, 10:03
Echipa națională a României mai are de disputat două meciuri din actuala campanie a preliminariilor EURO 2024.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Astfel, selecționata pregătită de Edi Iordănescu (45 de ani) va mai juca împotriva Israelului (18 noiembrie, în deplasare) și Elveției (21 noiembrie, pe teren propriu).
În prezent, România se află pe locul al doilea în grupă, cu 16 puncte obținute după 8 meciuri, la egalitate de puncte cu ocupanta primului loc al ierarhiei Elveția (care are un golaveraj mai bun) și la 4 puncte în fața Israelului (12 puncte acumulate după 8 meciuri), echipa aflată pe locul al treilea.
România, pe primul loc în urna a 4-a valorică
Conform datelor celor de la Football Rankings, România se află în prezent pe primul loc al urnei a 4-a valorice. De cealaltă parte, Elveția, ocupanta primului loc în grupa ”Tricolorilor” după egalul înregistrat cu Israel, scor 1-1, se află pe locul al cincilea în urna a 2-a valorică.
Situația urnelor valorice este influențată direct de fiecare schimbare care are loc în clasamentele tuturor grupelor din preliminariile EURO 2024.
Lotul României pentru meciurile cu Israel și Elveția
PORTARI
Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 7/0), Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ionuț RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 4/0), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 11/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 23/1), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 18/1), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 32/2), Andres DUMITRESCU (Slavia Praga | Cehia, 0/0);
MIJLOCAȘI
Marius MARIN (Pisa | Italia, 13/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 3/0), Andrei ARTEAN (Farul Constanța, 0/0), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 50/3), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 33/4), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 64/14), Darius OLARU (FCSB, 14/0), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 13/1), Marius ȘTEFĂNESCU (Sepsi OSK, 2/0), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 29/3), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 16/4), Florinel COMAN (FCSB, 10/1);
ATACANȚI
Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 6/2), George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 38/10), Denis ALIBEC (Muaiter | Qatar, 35/4)
Programul Grupei I din preliminariile EURO 2024
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Clasament Grupa I din preliminariile EURO 2024
Etichete: echipa nationala a romaniei , urna valorica , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În afară de rusă și ucraineană, pe linia frontului din Ucraina poți să auzi acum soldați care...