Video Exclusiv ”Îmi venea să-i iau la pumni”. Răzvan Marin, pus la zid după ieșirea de la Skopje! Verdictul dat de Ioan Andone și Sorin Cârțu
articol scris de Digi Sport09.09.2021, 23:36
România a încheiat la egalitate, scor 0-0, în Macedonia de Nord, meci la finalul căruia Răzvan Marin a surprins.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mijlocașul de la Cagliari a recunoscut, la interviul de după joc, că este nervos din cauza puținelor minute primite în această acțiune și că toate gândurile sale merg către echipa de club, unde este ”folosit pe postul pe care dă cel mai bun randament”.
Răzvan Marin, pus la zid după ieșirea de la Skopje
Sorin Cârțu, președintele Universității Craiova, l-a ”pus la zid” pe Răzvan Marin pentru ieșirea de la Skopje, considerând că mijlocașul a dat dovadă doar de egoism.
”Nu a făcut bine Răzvan Marin, dar așa gândesc ei despre echipa națională. Au fost momente când Răzvan Marin nu juca la echipa de club, dar a jucat la echipa națională, a fost susținut de echipa națională. N-ai voie să vii cu declarații de genul ăsta, să ai ieșiri de genul ăsta! Nu ai văzut? Pe el puțin îl interesa de rezultat, că s-a făcut meci nul în Macedonia.
El nu se gândea pe lângă ce-am trecut noi, ce s-ar fi întâmplat dacă băteam în Macedonia. El se gândea la echipa de club. Sunt declarații d-astea, care nu se fac. Ești profesionist, frate, nu se face așa ceva”, a declarat Sorin Cârțu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Președintele Universității Craiova a fost completat de Ioan Andone, prezent în studio, care a recunoscut că, în perioada în care activa ca antrenor, era deranjat de astfel de ieșiri ale jucătorilor, pe care îi venea să îi ”ia la pumni”. De asemenea, fostul conducător de la FC Voluntari a precizat că, prin declarații precum cele date de Răzvan Marin la Skopje, jucătorii arată că pun reușita personală pe primul plan.
”Sorin, tu, când erai antrenor, nu ai avut jucători egoiști? Jucători care spuneau 'eu!', nu puneau niciodată echipa pe primul plan. Avea valoare ăla care făcea asta, dar voia el mai mult, nu se gândea că poate ai făcut tu, ca antrenor, o mutare tactică.
Mie-mi venea să-i iau la pumni după meci, pe cuvântul meu. Mai important e rezultatul, jocul echipei, după aia tu, ca persoană. Orice joc scoate în evidență doi jucători, ori portaru, ori ăla care dă gol, iar ăla era nemulțumit că l-ai scos în minutul 60”, a transmis Ioan Andone.
Sorin Cârțu, anecdotă din vestiarul Universității Craiova
Sorin Cârțu a continuat discursul prin care a dezaprobat atitudinea lui Răzvan Marin și a povestit o anecdotă din vestiarul Universității Craiova, din 2014, când era antrenorul formației din Bănie, și când a trebuit să-i ”pună la punct” pe ”lideri”.
În același timp, președintele clubului oltean a transmis că o parte din vină i-ar aparține și lui Mirel Rădoi, din cauza relației poate prea deschisă cu jucătorii.
”Ando, e titulatura asta de lider de vestiar. Eu n-am nevoie de așa ceva, liderul vestiarului trebuie să fie antrenorul. Eu am avut o discuție d-asta, cu cuțitele pe masa, aici, când am venit la Craiova, în 2014. Erau unii, făceau niște figuri, am întors scaunul și am zis 'ce-i aici, mă? Care vă dați, mă, lideri de vestiar? Nu e nimeni lider de vestiar, eu sunt, voi trebuie să fiți lideri în teren'!
Tot așa, cu figuri, cu lideri de vestiar, toată lumea răsfățată, răzgâiată. Trebuie să iei atitudine, poate e și vina antrenorului, când vine ăla și-ți spune Mirel, nu se poate, trebuie să tremure când intră antrenorul”, a recunoscut Sorin Cârțu.
Etichete: ioan andone , sorin cartu , razvan marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...