Exclusiv Ilie Dumitrescu și Gabi Balint au dat verdictul, după România - Israel: ”Asta a fost problema” / ”Groaznic. Ne-au făcut praf”
articol scris de Digi Sport10.09.2023, 01:00
România a remizat, scor 1-1, cu Israel, în etapa a cincea a preliminariilor EURO 2024.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Ilie Dumitrescu și Gabi Balint au analizat meciul de pe Arena Națională și au semnalat problemele din jocul echipei României.
VIDEO cu rezumatul meciului România - Israel 1-1:
Ilie Dumitrescu și Gabi Balint, reacții după România - Israel 1-1
Ilie Dumitrescu este de părere că România a suferit pe faza ofensivă și a părut incapabilă să facă un pressing în grup, care să le pună probleme adversarilor.
”Moruțan a avut câteva acțiuni bune, a scos câțiva adversari din joc, dar după a intrat în jocul echipei. N-am reușit să mai intrăm în terenul adversarului.
O diferență de ritm între ceea ce se întâmplă în campionatul nostru și cum a reacționat Olaru la meciul ăsta. Suferim, nu avem jucători în echipă să facem pressing în terenul adversarului. Era izolat, ori Alibec, ori Pușcaș. Nu în grup. Asta a fost o problemă în jocul nostru.
Am pierdut foarte multe dueluri individuale. Mă așteptam la foarte mult de la unii jucători care sunt lideri incontestabili la echipele de club. N-am reușit un joc foarte bun pe faza ofensivă”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport Special.
Gabi Balint, în schimb, a fost mai dur în discurs și a catalogat prestația României din repriza a doua drept ”groaznică”.
”Repriza a doua a fost groaznică, nu slabă, cum a fost prima repriză. Nu am făcut nimic. Marius Marin, rudimentar, Răzvan Marin, puțin în joc. Stanciu a fost singurul care a făcut ceva.
Bancu a urcat, dar nu a produs mare lucru. Manea, mai nimic, chiar dacă avea în față ditamai tarlaua. Ne-au făcut praf unu contra unu, ne-au ridiculizat în anumite momente. N-ai cum să joci fotbal așa, au fost prea multe pase greșite”, a declarat Gabi Balint.
Clasamentul Grupei I din preliminariile EURO 2024
Lotul României pentru meciurile cu Israel și Kosovo
PORTARI
Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 4/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0)
FUNDAȘI
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 24/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 20/1), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 8/0), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 29/2)
MIJLOCAȘI
Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 12/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Darius Olaru (FCSB, 12/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 30/4), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 61/12), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 47/2), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 10/1), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 26/2), Florinel Coman (FCSB, 8/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 13/3)
ATACANȚI
George Pușcaș (Genoa | Italia, 37/10), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 32/4), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0)
Programul României în preliminariile pentru EURO 2024
25 martie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Elveția 0-5
- ora 21:45 | Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1
28 martie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Belarus 2-1, Kosovo – Andorra 1-1, Elveția – Israel 3-0
16 iunie 2023
- ora 21:45 | Kosovo – ROMÂNIA 0-0, Belarus – Israel 1-2, Andorra – Elveția 1-2
19 iunie 2023
- ora 21:45 | Elveția – ROMÂNIA 2-2, Belarus – Kosovo 2-1, Israel – Andorra 2-1
9 septembrie 2023
- ora 19:00 | Andorra – Belarus 0-0
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel 1-1, Kosovo – Elveția 2-2
12 septembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra
12 octombrie 2023
- ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
- ora 19:00 | Elveția – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Etichete: gabi balint , ilie dumitrescu , romania israel , preliminarii euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...