Exclusiv Ilie Dumitrescu a comparat ”Generația de Aur” cu echipa actuală: ”Nu au ajuns la maturitate!”
articol scris de Digi Sport12.11.2021, 07:57
România este aproape să rateze o nouă calificare la Campionatul Mondial, competiție la care nu a mai ajuns din 1998.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Tricolorii” au încheiat la egalitate, scor 0-0, și speră acum ca Macedonia de Nord să se încurce acasă cu Islanda în ultima etapă din preliminarii, pentru a prinde locul 2 în grupa J.
Ilie Dumitrescu a fost și el dezamăgit de rezultatul de pe stadionul Steaua și a explicat ce a lipsit echipei lui Mirel Rădoi.
Ilie Dumitrescu: ”Cred că actuala generație nu a ajuns la maturitate”
”Am trăit la intensitate maximă meciul, așteptam să cadă golul, am avut centrări, am avut șuturi, România nu a fost o echipă fără potență, a avut o exprimare bună, a lipsit golul. Am avut situații importante, jucătorii au încercat.
Aici intervine valoarea jucătorului, ca la acțiunea lui Ianis Hagi, e sclipirea prin care poți debloca un meci, cum aveam și noi în trecut. Dacă marca Ianis spuneam că am dominat, că am meritat, acum nu mai are rost.
Mă gândeam la diferența dintre generații, cea de acum și a mea. Noi în 1994 aveam peste 25 de ani, cred că actuala generație nu a ajuns la maturitate. Are potențial, dar va face performanță mai încolo. Dacă iei echipa de atunci, eu aveam 25 de ani, Răducioiu poate 24 de ani, eram cei mai tineri.
E păcat, poate întâlneam Suedia la baraj, era un test de maturitate. Această generație poate evolua pe același nucleu, cam asta e selecția în momentul de față”, au fost observațiile lui Ilie Dumitrescu la Digi Sport Special.
Etichete: ianis hagi , mirel radoi , ilie dumitrescu , romania islanda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...