Ianis Hagi: "Cred că pot juca la naţionala mare, dar sunt concentrat 100% la tineret". Ce spune de faza penalty-ului
05.10.2018, 23:21VIDEO Poli Iaşi - Viitorul 1-2 | Viitorul a urcat cel puţin până sâmbătă pe locul 2 în Liga 1, după victoria de la Iaşi, decisă de dubla lui Ianis Hagi. Căpitanul constănţenilor a acuzat condiţiile din Moldova şi a insistat că el şi colegii săi trebuie să se întrebuinţeze la maximum pentru a lua toate punctele din Copou.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Sunt meciuri dificile, mai ales în deplasarea de la Iaşi. Sunt o echipă agresivă, când vii aici trebuie să te lupţi. Şi terenul e puţin greu, dar mai ales echipa: e agresivă şi dă 100% pe teren propriu. Ne-am luptat cu ei, am reuşit să ne impunem filosofia noastră. A fost puţin greu fără Mister pe bancă, dar staff-ul tehnic şi-a făcut datoria. S-a comunicat bine", a declarat Ianis Hagi.
Mijlocaşul de 19 ani l-a lăsat iniţial pe Denis Drăguş să execute penalty-ul primit de Viitorul, însă ratarea vârfului l-a dterminat pe Hagi jr. să bată lovitura de la 11 metri la repetare.
"Marcasem deja, iar Drăguş m-a rugat să îl las. L-am lăsat fără probleme, suntem un grup unit, nu sunt răutăţi de genul ăsta în echipă", a explicat Hagi.
Aflat într-o formă foarte bună, Ianis Hagi ar fi putut fi o soluţie pentru naţionala României, însă fiul lui Gică Hagi se gândeşte doar la reprezentativa U21, care va juca meciurile decisive pentru calificarea la Euro 2019.
"De abia aştept meciurile de la U21. Sunt decisive, putem scrie istorie iar. Vrem să facem o ţară întreagă mândră şi sperăm să ne calificăm. E doar un pas mic de făcut, am încredere că vom merge la turneul final.
Am în plan să intrăm în play-off, să jucăm cât mai bine şi să ajut naţionala. Evoluţiile mele, de când m-am întors din Italia, mă fac să cred că pot evolua la naţionala mare. Dar acum, mă concentrez 100% la tineret, vreau să obţinem calificarea", a spus Ianis Hagi.
Etichete: viitorul , ianis hagi , nationala u21 , euro 2019 , ianis hagi nationala , romania u21- tara galilor u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...