Horațiu Moldovan a auzit criticile și nu s-a mai putut abține: ”Nu au jucat fotbal niciodată și comentează”
articol scris de Digi Sport16.06.2024, 09:16
Horațiu Moldovan (26 de ani) a fost titularul din poarta naționalei României în preliminariile EURO 2024.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Însă, odată cu transferul goalkeeperului la Atletico Madrid (formație la care până acum nu a jucat niciun minut), se pare că acesta și-a pierdut locul în ”primul 11” la prima reprezentativă, în defavoarea lui Florin Niță (36 de ani, care a fost titular cert la Gaziantep în stagiunea precedentă).
După ce a jucat un rol crucial în calificarea României la turneul final din Germania, Moldovan a avut un mesaj de transmis suporterilor echipei naționale care se declară în continuare nemulțumiți, deși selecționata pregătită de Edi Iordănescu (45 de ani) s-a clasat pe primul loc în grupa de preliminarii, chiar și în fața Elveției.
Horațiu Moldovan, mesaj pentru suporterii României nemulțumiți: ”Noi am terminat pe locul 1, unde să terminăm mai sus?”
Horațiu Moldovan a mărturisit că nu înțelege de ce există în continuare suporteri ai naționalei României nemulțumiți, în contextul în care ”Tricolorii” s-au calificat la turneul final din Germania după o pauză de 8 ani, chiar de pe primul loc al grupei de preliminarii.
Goalkeeperul de 26 de ani a susținut că mereu vor exista oameni nemulțumiți în România de performanțele obținute de echipa națională, indiferent de natura acestora.
"Nici eu nu înțelegeam (n.r - reacțiile negative). Nu întelegeam de ce mulți din România nu aveau încredere. Și după ce ne-am calificat, ei tot găseau ceva ce nu a fost bine, ce nu a fost okay.
Noi am terminat pe locul 1, unde să terminăm mai sus? Ce pe loc? Am terminat într-o grupă cu Elveția, neînvinși! Elveția, care 100% poate să facă o figură foarte frumoasă la EURO. La noi mereu se găsesc oameni care nu au jucat fotbal niciodată și comentează. Stai prima dată să simți și tu sentimentul și după vorbești.
Noi am făcut o performanță, ne-am calificat după 8 ani. Mulți români nu mai aveau încredere în echipa națională și noi le-am aprins scânteia din nou", a declarat Horațiu Moldovan, în cadrul podcast-ului "Tare de Tot" cu Viorel Grigoroiu.
Horațiu Moldovan a fost titular în 8 din 10 partide jucate de ”Tricolori” în preliminariile EURO 2024, unde România a terminat neînvinsă într-o grupă din care au mai făcut parte Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra.
- 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Moldovan, potrivit Transfermarkt
- 11 selecții a adunat portarul pentru echipa națională a României
Programul din grupa României la EURO 2024
- 17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA - Ucraina, Munchen
- 17 iunie, ora 19:00 Belgia - Slovacia, Frankfurt
- 22 iunie, ora 16:00 Slovacia - Ucraina, Dusseldorf
- 22 iunie, ora 22:00 Belgia - ROMÂNIA, Koln
- 26 iunie, ora 19:00 Slovacia - ROMÂNIA, Frankfurt
- 26 iunie, ora 19:00 Belgia - Ucraina, Stuttgart
Lotul final al României pentru EURO 2024
PORTARI
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).
VIDEO Rezumat România - Liechtenstein, scor 0-0 (ultimul amical înainte de debutul la EURO 2024)
Etichete: horațiu moldovan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...