Haz de necaz după meci. Pițurcă a oferit gluma serii la conferința de presă
11.09.2013, 00:49Selecționerul Victor Pițurcă a avut de răspuns la multe întrebări la finalul partidei cu Turcia (0-2 DETALII), în care naționala României a evoluat slab și și-a anulat, practic, șansele de a juca barajul pentru Campionatul Mondial din 2014.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Jurnaliștii prezenți în sala de conferințe a Arenei Naționale au avut multe curiozități, iar Piți a răspuns calm la fiecare întrebare în parte. După aproximativ 10 minute, răbdarea selecționerului s-a terminat, când acesta a fost întrebat: "Ce le-ați transmis jucătorilor înainte de meci?"
Ridicând din umeri, Pițurcă s-a limitat să replice: "Păi, ar trebui să stăm două ore ca să vă zic ce le-am spus". În altă ordine de idei, acesta s-a referit și la arbitrajul norvegianului Svein Eddvar Moen, care nu a dictat lovitură de la 11 metri după un henț flagrant în prima repriză (DETALII): "Opt arbitri din zece ar fi dat penalty acolo!", s-a plâns selecționerul.
Mai mult, acesta a ținut să sublinieze că România este victima unor jocuri de culise, lăsând să se înțeleagă faptul că Ungaria a făcut "blat" cu Estonia, pe care a învins-o cu 5-1!
"Mă miră maniera în care a câştigat Ungaria în faţa Estoniei. Nu e posibil aşa ceva, dar astea sunt ciudăţeniile fotbalului. Să pierzi cu 0-3 şi apoi să câştigi cu 5-1. E greu să baţi pe Estonia cu 5-1. Nu vi se pare un scor mare?".
Citiți AICI mai multe declarații ale lui Victor Pițurcă
Etichete: romania , victor piturca , piturca , piturca romania , romania turcia 0-2 , gluma lui piturca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...