Hansi Flick, scurt și la obiect după Germania - România 2-1
articol scris de Digi Sport09.10.2021, 11:58
Selecţionerul Germaniei, Hansi Fick, consideră că echipa sa a obţinut o victorie "foarte meritată" în faţa României, la Hamburg, scor 2-1, într-o partidă din Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Tricolorii au deschis scorul pe Volksparkstadion prin Ianis Hagi, în minutul 9, însă Mannschaft a întors rezultatul după pauză, prin golurile lui Serge Gnabry (52) şi Thomas Muller (81).
"Am încasat un gol rapid şi nu a fost atât de uşor să trecem peste acest lucru, în faţa unei echipe care s-a apărat foarte bine, cu o linie de cinci, unde era mereu un picior care încerca să blocheze mingea. Însă echipa noastră a dat totul, nu a renunţat niciodată şi a avut încredere. Precizia nu a fost întotdeauna satisfăcătoare, dar victoria a fost foarte meritată", a declarat Flick după meci.
Thomas Muller, autorul golului victoriei germane, a spus la rândul său: "A fost un meci strâns. Evident, faptul că am fost conduşi cu 1-0 la pauză nu a fost ceea ce ne doream, dar am simţit că meritam mai mult de atât. O lecţie după acest meci este, de asemenea, că atunci când am fost conduşi, nu am uitat tot ceea ce făcusem bine înainte, am continuat să facem ceea ce am decis şi ne-a ieşit bine. Felicitări şi suporterilor, care ne-au apreciat performanţa, am simţit conexiunea cu publicul şi chiar am apreciat-o. A fost o noapte frumoasă pentru toată lumea".
România va primi luni vizita Armeniei, partida fiind programată pe stadionul Steaua din Bucureşti (ora 21:45), în timp ce Germania va juca în deplasare cu Macedonia de Nord. În celălalt meci din această grupă se vor înfrunta Islanda şi Liechstenstein.
VIDEO Germania - România 2-1
Clasamentul grupei României din preliminariile CM 2022
Preliminarii CM 2022. Partide rămase de disputat din Grupa J:
- 11 octombrie 2021: ROMÂNIA – Armenia, Islanda – Liechtenstein, Macedonia de Nord – Germania (21:45)
- 11 noiembrie 2021: Armenia – Macedonia de Nord (19:00), ROMÂNIA – Islanda, Germania – Liechtenstein (21:45)
- 14 noiembrie 2021: Liechtenstein – ROMÂNIA, Armenia – Germania, Macedonia de Nord – Islanda (19:00)
Etichete: romania , germania , hansi flick
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...