Hagi l-a transferat pe Țucudean de două zile și îl propune deja la echipa națională
24.03.2017, 13:44George Țucudean este ultimul transfer al lui Gică Hagi la Viitorul, iar fostul internațional îl propune deja la echipa națională, la doar două zile după ce atacantul de 25 de ani a semnat cu liderul din Liga 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"În 2022, sper să am 11 jucători de la mine din academie în circuitul echipei mari. Suntem deja pe drumul acela. Toșca a fost la mine, Alibec a fost la mine. Urmează Țucudean. O să ajungă și el să fie convocat. E un număr 9 veritabil, foarte combinativ.
Campania noastră de transferuri din vară a început în ianuarie. Am început deja să lucrăm. Țucudean face parte dintr-o strategie de viitor, cu acest gând l-am luat", a spus ”Regele” la Sport.ro.
Chiar dacă nu pare varianta cea mai bună, dacă vorbim de formă în care se află, nu trebuie uitat că Hagi are de partea lui cazul ”Denis Alibec”.
Antrenorul este cel care l-a pus pe picioare pe actualul jucător al Stelei, după ce l-a avut sub aripă în sezonul 2012-2013, atunci când a fost împrumutat de Inter, acolo unde nu apucase să joace decât două meciuri.
”Eu nu l-am avut pe Alibec în lot. Eu l-am făcut. Eu l-am repus pe picioare, nu Șumi. Când îl ai pe Alibec așa cum e acum, cred și eu că te face antrenor. Eu l-am luat când se lăsase de fotbal și asta știe Șumudică.
Când eu spuneam în acele timpuri că Alibec e cel mai bun vă uitați la mine și ziceați că Hagi e nebun, ce știe ăsta fotbal? Acum toți ziceți că Alibec e cel mai bun. Eu l-am luat de pe stradă, l-am antrenat și am făcut-o pentru el. Așa cum fac cu Iancu acum. Ăsta sunt, sunt băiat bun. Eu am ochi”, - Gică Hagi, aprilie 2016.
România - Danemarca se joacă duminică, 26 martie, de la ora 21:45, LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro, cu fazele VIDEO imediat după fluierul final. După miezul nopții, meciul va fi și pe Digi Sport 1.
Meciurile din preliminariile Cupei Mondiale 2018 sunt transmise ÎN EXCLUSIVITATE pe canalele Digi Sport.
Țucudean nu a prins nicio selecție la echipa națională, fiind chemat doar la echipele de juniori (U17, U19 și U21).
Ultima echipă pentru care a evoluat Țucudean a fost Pandurii. 5 goluri și 3 pase de gol a reușit atacantul în 16 meciuri pentru gorejni.
Născut la 30 aprilie 1991, George Țucudean a mai evoluat în Liga I pentru Dinamo, UTA, Steaua, ASA Tg. Mureș și Pandurii Tg. Jiu, iar în străinătate a mai jucat pentru Standard Liege și Charlton Athletic.
Etichete: hagi , romania , tucudean
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...