Grozav a revenit după trei ani la naţională: "Până acum nu m-au întrebat nici dacă mai trăiesc"
07.11.2016, 18:32Gicu Grozav este una din surprizele lui Christoph Daum. Mijlocaşul lui Terek Groznîi a jucat ultima dată pentru România pe 19 noiembrie 2013, în egalul cu Grecia, 1-1, când selecţioner era Victor Piţurcă, şi e dezamăgit că a fost uitat în ultimii ani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Până acum nu am primit nici măcar un telefon să mă întrebe ce fac, dacă trăiesc sau aşa mai departe. Nu mai contează, ce a fost a trecut, nu mă mai uit în spate. Mă bucur că am revenit după atâta timp şi sper să vin în continuare", a declarat Grozav.
După meciul cu Polonia, România dispută un amical cu gazda Mondialului din 2018, Rusia. Partida va avea loc chiar pe terenul echipei la care este legitimat Grozav, Terek Groznîi.
"Toată lumea când se gândeşte la Groznîi se gândeşte la război. Nu e aşa. E foarte linişte, doar că e un oraş în care s-au întâmplat lucruri urâte. E un oraş foarte liniştit şi nu cred că vor fi probleme de vreun fel", a mai spus fostul fotbalist al Petrolului şi lui Dinamo.
Gicu Grozav are 16 selecţii din 2012 până în prezent la echipa naţională, pentru care a marcat trei goluri.
Meciul România-Polonia va avea loc pe 11 noiembrie, în preliminariile Cupei Mondiale din 2018, iar partida amicală cu Rusia se va disputa marţi, 15 noiembrie, de la ora 18.00, pe stadionul Akhmat-Arena din Groznîi.
Preliminariile Cupei Mondiale, zona Europa, se văd ÎN DIRECT la Digi Sport.
Toate meciurile României din preliminarii sunt LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro, iar golurile și toate fazele VIDEO sunt disponibile imediat după fluierul final. După miezul nopții, meciurile sunt transmise pe Digi Sport 1.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL TRANSMISIILOR
Etichete: romania , grozav , terek , daum , revenire grozav
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...