Video Gigi Becali, verdict clar după ce a văzut grupa României de la EURO 2024! ”Edi nu se mai dă șmecher”
articol scris de Digi Sport04.12.2023, 13:34
România s-a calificat la EURO 2024, unde va întâlni Belgia, Slovacia și câștigătoarea play-off-ului din Liga Națiunilor de pe ruta B, Israel, Islanda, Bosnia și Herțegovina sau Ucraina.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Gigi Becali: ”Belgia, Slovacia și Ucraina? Trebuie să-i batem pe toți”
Dacă în timpul preliminariilor a declarat că nu-și dorește ca ”Tricolorii” să ajungă la turneul final din Germania, supărat pe conducerea FRF și pe selecționerul Edi Iordănescu, Gigi Becali a revenit la sentimente mai bune și consideră că naționala României trebuie să lupte pentru primul loc în grupa E de la EURO, chiar dacă, cel puțin pe hârtie, Belgia este favorita certă.
”Trebuie să ne calificăm de pe primul loc! Belgia, Slovacia și Ucraina? Trebuie să-i batem pe toți. Edi s-a smerit, nu se mai dă șmecher, e cuminte. I-am spus lui taică-su să-i zică să nu mai vorbească mult. A tăcut, nu a mai făcut filosofie, s-a calificat de pe primul loc”, a spus Gigi Becali.
România, considerată a noua favorită la câștigarea EURO 2024
Galerie Foto
Englezii de la Goal.com au realizat un top al favoritelor la EURO 2024. Surprinzător, România este în Top 10, pe poziția a noua.
România depășește în clasament echipe care au un lot jucători mult mai bine cotați, precum Serbia, Elveția, Germania sau Italia!
Cine e marea favorită și topul integral, în galeria foto de mai sus.
Presa din Belgia: ”Edward Iordănescu este un nume mare în fotbalul românesc, dar în special datorită tatălui lui”
Presa de la Bruxelles a caracterizat naționala României și nu a avut prea multe cuvinte de laudă. Jurnaliștii belgieni au scos în evidență faptul că Nicolae Stanciu (30 de ani), căpitanul și cel mai important jucător al ”Tricolorilor”, evoluează la Damac, în Arabia Saudită.
”România nu are jucători de top, dar în lotul ei se regăsesc vechi cunoștințe: Răzvan Marin și Denis Drăguș, foști jucători la Standard Liege, Ianis Hagi, ex-Genk, și Nicolae Stanciu, fost mijlocaș la Anderlecht.
Cel din urmă este în continuare cel mai scump jucător din istoria lui Anderlecht, care a plătit aproximativ 10 milioane de euro pentru a-l transfera în 2016.
Nu s-a descurcat în fotbalul belgian, dar a avut succes în Cehia, la Sparta Praga și Slavia Praga, iar în prezent este căpitanul naționalei României. Acum, starul naționalei României joacă în... Arabia Saudită”, au scris belgienii de la nieuwsblad.be.
Nici selecționerul Edi Iordănescu nu i-a impresionat pe jurnaliștii din Belgia. Aceștia consideră că tehnicianul în vârstă de 45 de ani este celebru datorită tatălui său, Anghel Iordănescu.
”Edward Iordănescu este un nume mare în fotbalul românesc, dar în special datorită tatălui lui, Anghel Iordănescu. El este cel mai bun marcator din istoria clubului Steaua București, a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua și a avut o carieră grozavă ca antrenor.
Edward Iordănescu nu a fost un fotbalist impresionant și s-a apucat rapid de antrenorat. În 2021, el a câștigat campionatul cu CFR Cluj. A fost numit selecționer la începutul anului 2022”, au mai punctat belgienii.
Componența grupelor de la EURO 2024
Grupa A
- Germania
- Scoția
- Ungaria
- Elveția
Grupa B
- Spania
- Croația
- Italia
- Albania
Grupa C
- Slovenia
- Danemarca
- Serbia
- Anglia
Grupa D
- Câștigătoare play-off A
- Olanda
- Austria
- Franța
Grupa E
- Belgia
- Slovacia
- România
- Câștigătoarea play-off-ului B, unde sunt meciurile: Israel - Islanda și Bosnia - Ucraina
Grupa F
- Turcia
- Câștigătoare play-off C
- Portugalia
- Cehia
În optimile EURO 2024 se califică primele două clasate din fiecare grupă și cele mai bune patru echipe clasate pe locurile trei.
Barajele din Liga Națiunilor:
Ruta A:
- Polonia - Estonia
- Țara Galilor - Finlanda
Ruta B:
- Israel - Islanda
- Bosnia - Ucraina
Ruta C:
- Georgia - Luxemburg
- Grecia - Kazahstan
Etichete: gigi becali , romania euro 2024 , grupe euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Teama de banane a unui ministru al guvernului suedez a devenit subiect de discuție la nivel...