Gigi Becali ”îi face” selecția lui Edi Iordănescu. Ce fotbalist mai puțin mediatizat vede finanțatorul la lot
articol scris de Digi Sport28.01.2022, 16:22
Gigi Becali (63 de ani) nu s-a despărțit de Edi Iordănescu (43 de ani) sub cele mai bune auspicii, dar finanțatorul de la FCSB laudă decizia FRF de a-l numi pe cel din urmă selecționer.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Milionarul din Pipera știe cum lucrează Iordănescu jr, așa că nu s-a sfiit să-i recomande spre selecție un fotbalist din lotul roș-albaștrilor mai puțin mediatizat.
Gigi Becali ”îi face” selecția lui Edi Iordănescu. Ce fotbalist mai puțin mediatizat vede finanțatorul la lot
Becali are mari speranțe că va da adevărate tunuri financiare prin vânzările lui Octavian Popescu (19 ani) și a lui Ianis Stoica (18 ani), dar spune că la națională ar avea loc și Andrei Cordea (22 de ani).
”Eu mizez, de exemplu, la națională, și pe Cordea. O să vedeți!”, a spus Becali.
Gigi Becali: ”Edi este de 100 de ori mai bun decât Boloni”
Finanțatorul bucureștenilor este mulțumit că, până la urmă, Edi Iordănescu a fost alesul, și nu Ladislau Boloni.
”Părerea mea e că Edi e mai bun de 100 de ori decât Boloni. Îl știu că muncește de înnebunește, dar și ca tehnică. O să vedeți voi acum. O avea ăla experiență, dar Edi cunoaște mult fotbal, Edi cunoaște jucătorii din România.
Singurul lucru la care s-ar putea să fie puțin deficitar este relația cu jucătorii, dragostea aia. Nu știu dacă va putea să facă o comuniune. Părerea mea e că va fi mai bun decât Boloni”, a mai spus Becali, la Pro X.
Etichete: edi iordanescu , gigi becali , ladislau boloni , selectioner romania , andrei cordea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...