Video Gică Popescu, tranșant! Știe de ce Răzvan Burleanu e unicul candidat la șefia FRF. ”Le este frică”
articol scris de Digi Sport18.03.2022, 14:03
Alegerile pentru președinția Federației Române de Fotbal vor avea loc luni 4 aprilie 2022, dar va exista un singur candidat Răzvan Burleanu (37 de ani), aflat deja pe finalul celui de-al doilea mandat.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Gică Popescu, tranșant! Știe de ce Răzvan Burleanu e unicul candidat la șefia FRF. ”Le este frică”
Răzvan Burleanu este președintele FRF din martie 2014, după ce l-a înlocuit pe Mircea Sandu. În 2018, Burleanu l-a învins pe Ionuț Lupescu în alegeri.
Gică Popescu (54 de ani), președintele celor de la Farul, și fost candidat la șefia FRF, a explicat de ce Burleanu a ajuns să nu mai aibă contracandidați la postul de la Casa Fotbalului.
”V-ați întrebat de ce nu mai există candidați și competiție la șefia FRF? Cred că există, dar le este frică. Le este frică!”, a răspuns, tranșant, Popescu.
VIDEO cu Gică Popescu despre alegerile de la FRF și candidatura lui Răzvan Burleanu
Răzvan Burleanu: "Președintele FRF nu poate influența performanța echipei naționale"
Burleanu este sigur că va continua în funcția de președinte al FRF, dar spune că și-ar fi dorit și un contracandidat.
"Sunt convins că voi avea al treilea mandat. În ceea ce privește lipsa unui contracandidat, cu siguranță mi-aș fi dorit. Există termen suficient de înscriere. Probabil mesajul pe care fotbalul românesc vrea să-l transmită este unul de unitate.
În 2018, au fost partide politice care s-au implicat împotriva noastră, ca administrație. Un lucru care ne plasa într-o situație pe care astăzi o întâlnim în Pakistan, Kenya. Astăzi, dacă nu vom avea niciun contracandidat, va fi un mesaj de unitate.
Conform statutului Federației Române de Fotbal, avem o limită de trei mandate. Statutul poate fi schimbat doar cu acordul membrilor afiliați. Pentru mine este cel de-al treilea mandat. Dacă membrii afiliați vor considera cu totul altceva, atunci va trebui să stăm de vorbă.
Îmi doresc ca, în anii următori, fotbalul românesc să producă un președinte mult mai bun decât am fost eu. Eu am trecut printr-o situație de criză. Îmi doresc ca, la finalul celui de-al treilea mandat, să avem o Federație care să reprezinte un model. Noi trebuie să oferim competiții pentru toate categoriile de vârstă, antrenori competenți, infrastructură modernă.
Niciun președinte nu poate influența performanța unui club sau a unei naționale. Un copil, un jucător nu crește de pe-o zi pe alta. Eu nu antrenez naționala, nu intru în teren. Credeți că există vreun antrenor care poate garanta o performanță? Credeți că noi nu ne-am fi dorit să obținem performanță? Ce s-a întâmplat după anii 90 nu a fost în regulă. Dacă azi eram la Campionatul Mondial, însemna că avem azi un președinte perfect? Nu", a spus Răzvan Burleanu, în cadrul unei conferințe de presă.
- Adunarea Generală a FRF conține aproximativ 280 de membri votanți. Cluburile din Liga 1 au câte un vot, la fel cum au și echipe de fotbal feminin, școli de juniori, formații din Liga 3.
Etichete: gica popescu , alegeri frf , razvan burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...