Video Gică Hagi a vorbit despre postul de antrenor al României. Dar câtă grijă a avut!
28.03.2024, 08:31Gică Hagi, 59 de ani, a fost primul antrenor contactat de Răzvan Burleanu (39 de ani), președintele FRF, pentru a-i propune postul de selecționer al României, după ce a devenit clar că Mirel Rădoi nu vrea să mai continue. Se întâmpla în 2021.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Discuțiile au picat pentru că lui Hagi nu i se părea normal câtă vreme este acționar majoritar la Farul, dar din toate declarațiile date de ”Rege” de-a lungul timpului, postura de selecționer este o dorință a sa, mai ales după ce i s-a întâmplat în 2001, cu Slovenia.
Gică Hagi a avut foarte mare grijă ce spune despre postul de selecționer al României, poziție despre care nu se știe cine o va ocupa după EURO 2024
Acum, România a fost calificată la EURO 2024 de Edi Iordănescu, al cărui contract expiră după turneul final și majoritatea celor implicați în subiect înclină să creadă că antrenorul va părăsi funcția. Oficial, el susține că în funcție de ce îi vor arăta jucătorii în Germania va va lua decizia, însă pare mai degrabă un joc psihologic.
Hagi a fost întrebat la Digi Sport Special ce crede despre poziția de selecționer, dar cel considerat de mulți cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor a avut grijă extremă ce spune pentru ca vorbele lui să nu poată fi interpretate în niciun fel.
”Nu am de unde să știu, n-am cum să răspund. Din punct de vedere tehnic, n-am cum să-mi dau cu părerea despre antrenor. Nu lucrez acolo, nu știu ce e mai bine pentru echipa României, nu sunt în Federație. Aș face o greșeală dacă mi-aș exprima vreun gând legat de acest aspect”, a comentat Hagi la Digi Sport Special.
”E normal să-ți propui foarte mult, să ai încredere, să ai curaj. Trebuie să te duci, dar trebuie să fii conștient că întâlnești echipe foarte bune. La un turneu final, jucătorul trebuie să știe că trebuie să fie competitiv pe ambele faze
Fiecare antrenor are viziunea lui. Eu știu că România are nevoie de un grup bun, care să producă rezultate. Columbia are un lot bine stabilit. Eu cred că secretul succesului stă în a știi să selectezi jucătorii care au arătat că au potențial foarte mare, că sunt cei mai buni din România, care pot să reprezinte România.
Ai nevoie de omogenitate, de relații de joc, lucruri care nouă… Suntem pe drumul bun, dar trebuie să mai muncim”, a mai spus ”Regele”.
Video cu intervenția lui Gică Hagi la Digi Sport Special, după România - Columbia 2-3
Video rezumat România - Columbia 2-3
Etichete: gica hagi , digi sport special , selectioner romania , video romania columbia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...