Foto Gafă monumentală! "Regele" Hagi, în echipa României la 18 ani de la retragere
18.11.2018, 09:46România - Lituania 3-0 | Liga Națiunilor. Ianis Hagi a debutat la prima reprezentativă a României sâmbătă seară, la victoria clară în fața Lituaniei, la 35 de ani de la momentul în care tatăl său, marele Gheorghe Hagi, îmbrăca pentru prima dată tricoul naționalei mari. O gafă monumentală a atras, însă, o mulțime de priviri.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Flashscore.com, unul dintre cele mai mari site-uri care oferă servicii de consultare a rezultatelor în timp real, a făcut o greșeală în alcătuirea echipei României la meciul cu Lituania, din penultima etapă a Ligii Națiunilor. Astfel, în locul lui Ianis Hagi, printre rezervele lui Cosmin Contra a apărut nimeni altul decât Gheorghe Hagi! Ulterior, eroarea a fost reparată.
Selecționerul Cosmin Contra a reacționat la conferința de presă de la final, atunci când a fost întrebat despre eroarea apărută înaintea partidei: "Nu e problema mea, e greşeala lor".
"Regele" a jucat ultimul său meci oficial pentru România la Campionatul European din 2000, la sfertul de finală cu Italia (2-0 pentru Squadra Azzurra). Atunci, Hagi senior a fost chiar eliminat, pentru un al doilea cartonaș galben încasat în minutul 59, pentru că a protestat reclamând că a fost faultat de Zambrotta în careu. După acel meci, fostul decar al naționalei și-a anunțat retragerea din prima reprezentativă, iar un an mai târziu a pus capăt carierei fotbalistice.
Gheorghe Hagi, mesaj clar pentru Ianis: "Vreau să fie căpitan și lider!"
Ianis Hagi a debutat în prima reprezentativă în minutul 68 al meciului cu Lituania, când a intrat în locul lui Claudiu Keșeru, la vârsta de 20 de ani și 26 de zile.
După meci, "Regele" Hagi a salutat debutul fiului său și a spus, în emisiunea "Fotbal Club", că visul său este să îl vadă pe Ianis căpitan și lider al naționalei. "Împlinire o să fie când o să fie cel mai bun", a spus fostul lider al Generației de Aur a României.
La rândul său, Ianis Hagi a spus că visează să calce pe urmele tatălui său și să devină un jucător de bază pentru România. A promis că va păstra acasă tricoul în care a jucat pentru prima dată la naționala mare.
Etichete: gheorghe hagi , ianis hagi , hagi romania , rezultate romania , romania lituania liga natiunilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...