Exclusiv Gabi Balint, gata să-l ajute pe Ladislau Boloni la națională: ”Contra cost!”
articol scris de Digi Sport07.01.2022, 18:52
Ladislau Boloni (68 de ani) a fost ofertat de către Federația Română de Fotbal să preia echipa națională de seniori, iar negocierile cu Mihai Stoichiță și Răzvan Burleanu sunt aproape de final, iar fostul antrenor de la Sporting Lisabona, Gent sau Antwerp are șanse mari să devină selecționer.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
FRF s-a îndreptat spre Boloni după ce Gheorghe Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu au refuzat să îi ia locul lui Mirel Rădoi pe banca echipei naționale.
Gabi Balint se propune secundul lui Ladislau Boloni la națională: ”Îl ajut cu plăcere, contra cost!”
Gabi Balint este de părere că Federația Română de Fotbal a făcut o alegere inspirată când l-a contactat pe Boloni, antrenorul pe care îl vede potrivit în acest moment să preia echipa națională. Balint spune că Boloni este o soluție mult mai bună pentru națională decât ar fi fost numirea unui antrenor tânăr precum Adrian Mutu sau Edi Iordănescu.
Digi Sport a lansat aplicația pentru smartphone, care le oferă fanilor acces permanent la un conținut dedicat, în funcție de preferințele personale, și, totodată, o varietate de informații și competiții de neratat. Aplicația Digi Sport poate fi descărcată din Google Play sau App Store.
Gică Craioveanu a declarat recent că Ladislau Boloni este deconectat de realitatea în care se zbate fotbalul românesc, însă Gabi Balint consideră că acest lucru nu este adevărat și, chiar dacă ar fi așa, Boloni va avea timp să se pună la punct cu fotbalul românesc.
”Eu mă bucur să aud asta. Era cel mai potrivit datorită experienței, datorită faptului că este profesionist. Este calculat, știe fotbal și are calitățile pe care ar trebui să le aibă un selecționer. Am auzit că sunt voci care sunt de părere că Boloni nu este actualizat la fotbalul românesc. Eu mă îndoiesc că nu a văzut meciurile naționalei și, chiar dacă ar fi așa, va avea timp să călătorească, să meargă să îi vadă la antrenamente pe toți.
Românii au rămas cu un gust amar pentru că el a plecat, a renunțat să își termine mandatul. Nu știu care au fost dedesubturile plecării. Știu că a avut o ofertă mai bună și nu putea da cu piciorul.
A avut o legatură apropiată cu jucătorii. Sunt sigur că o are și acum. E un bun motivator, știe fotbal. Federația a făcut o alegere bună. Le doresc baftă celor tineri, au șanse mari să ajungă antrenori buni, dar echipa națională e altceva. E diferit față de club. Acolo trebuie un om cu experiență, care știe să aleagă, să îi așeze în teren, să îi motiveze. Un antrenor tânăr nu poate să facă asta.
Sunt sigur că va impune respect în vestiar pentru că a fost un mare fotbalist. Îi place disciplina, organizarea. Nu acceptă absolut nimic. Se va consulta cu oameni de fotbal din țară. Sunt primul care îi va oferi informații dacă va avea nevoie.
Îmi zicea în glumă că încă nu a fost contactat și spunea `Dacă mă vor contacta, prima condiție e să fii consilierul meu`. El negociază foare mult și nu neapărat din punct de vedere financiar. Vor fi pro și contra. Dacă nu are rezultate, îi vor sări mulți în cap. Nu știu dacă va rezista patru ani. E un tip cu care discuți lent. E ardelean, până zice ”da” durează.
Nu cred că el gândește așa. Prioritățile FRF sunt firești. Erau antrenorii de aici care au demonstrat. În locul lui, nu aș fi deranjat. Nu cred că l-a deranjat că nu s-au dus prima dată la ei.
Să nu ne imaginăm că jucătorii sunt alții. Va depinde cum îi va așeza în teren, care va fi tactica, principiile pe care va merge. Are școala franceză de antrenori. Eu îl văd cel mai potrivit în momentul ăsta pentru echipa națională. Dacă nu o va scoate la capăt nici el, ce să facem.. Trebuie să îi ajute să crească, să îi pună în teren. Jucătorii să răspunda cum au raspuns si pana acum echipei nationale. Nu știu cât de motivați sunt ei”, a declarat Gabi Balint la emisiunea Digi Sport Special.
Întrebat dacă ar accepta să fie secundul lui Ladislau Boloni în cazul în care va prelua echipa națională, Gabi Balint a răspuns în glumă că vor fi foarte grele negocierile cu el, însă îl va ajuta cu plăcere pe antrenor, însă doar contra cost.
”Cu mine e greu de tratat, probabil ar negocia vreo trei luni cu mine. Eu cu mare drag îi sunt alături. Vorbim des la telefon și despre fotbalul românesc și îl ajut cu plăcere dacă va avea nevoie de ceva, bineînțeles contra cost”, a mai spus Balint.
Gică Craioveanu nu consideră oportună varianta Ladislau Boloni la națională!
Ultima dată când Ladislau Boloni a avut contact direct cu fotbalul românesc se întâmpla în urmă cu mai bine de 20 de ani, când acesta a preluat chiar naționala României. După doar un an, în vara lui 2001, primea o ofertă de la Sporting Lisabona și renunța la echipa națională chiar înaintea partidelor de bara cu Slovenia.
Din acel punct, Boloni a antrenat doar în străinătate, în general în Franța, Belgia și Grecia. Acesta este și motivul pentru care Gică Craioveanu nu îl consideră potrivit pentru a fi din nou selecționer.
”E pierdut de realitatea fotbalului din România. E părerea mea, nu vreau să mă cert cu nimeni. Trebuia un antrenor tânăr, care să continue ce a făcut Mirel, care a schimbat jocul echipei naționale. Echipa națională a jucat bine, un fotbal diferit față de ce se juca pe timpuri. Eu am dubii, nu știu dacă e antrenorul ideal pentru echipa națională. Ok, are personalitate, e un fost jucător important, dar cred că la echipa națională trebuia să vină cineva care să știe exact ce înseamnă acum fotbalul românesc”, a declarat Gică Craioveanu, la Digi Sport.
Etichete: romania , echipa nationala , gabi balint , ladislau boloni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...