Exclusiv "Frână" pentru Ianis Hagi după ultimele declarații: "Cu tot respectul, e irelevant!"
articol scris de Digi Sport12.11.2021, 19:33
România a remizat cu Islanda, scor 0-0, în preliminariile CM 2022, iar Răzvan Raț a încercat să găsească explicații pentru acest rezultat.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
România are șanse mici să mai prindă barajul pentru CM 2022, dar Ianis Hagi a spus că actuala generație are un viitor strălucit la orizont: "Avem o seară mai neagră, dar eu am 23 de ani, ceilalți din vestiar au 20, 21, Enes Sali are 15. Avem o generație talentată, am demonstrat-o cu vârf și îndesat, nu trebuie să uitați că am prins semifinale de Campionat European acum doi ani", a spus Ianis Hagi, după remiza cu Islanda.
"Frână" pentru Ianis Hagi după ultimele declarații: "Cu tot respectul, e irelevant!"
Răzvan Raț a oferit o replică și spune că rezultatele de la tineret nu ar trebui să conteze atât de mult: "Cu tot respectul, e irelevant! Trebuie să mai spun o dată că singura menire a naționalelor U18, U19, U20, U21 e să dea jucători la prima reprezentativă. Rezultatele acestor naționale sunt irelevante. Germania U21, campioană la Campionatul European de Tineret, a dat un singur jucător la echipa națională mare a nemților. Asta este statistica! Singurul lucru care contează este echipa mare.
Toate lucrurile pleacă de la faptul că avem puțini jucători care evoluează la echipe importante. Nu sunt fotbaliști care să joace constant la echipele de club. Apoi e vorba chiar și despre educația civică, despre lucrurile care se întâmplă în afara terenului", a spus Răzvan Raț, în cadrul emisiunii Fotbal Club, în direct la Digi Sport.
România a picat pe locul 3 după remiza cu Islanda. Singurul scenariu prin care naționala poate ajunge la barajul CM 2022
Macedonia de Nord a demolat Armenia, scor 5-0, în timp ce România a remizat cu Islanda, scor 0-0. Aceste rezultate i-au trimis pe tricolori pe locul 3 în grupă, iar Macedonia de Nord a urcat pe poziția secundă. Înaintea ultimei etape, Macedonia de Nord are 15 puncte, iar România are 14 puncte.
Partea bună este că România va înfrunta ultima clasată Liechtenstein în runda finală, în deplasare. De partea cealaltă, Macedonia de Nord va primi vizita Islandei. Există un singur scenariu realist care poate trimite România la barajul pentru CM 2022. Trupa lui Mirel Rădoi trebuie să obțină un rezultat mai bun decât Macedonia de Nord în ultima etapă.
Meciul cu Liechtenstein ar trebui să fie o simplă formalitate pentru echipa României, astfel că toate speranțele se leagă de partida Macedonia de Nord - Islanda. Avem nevoie ca nordicii să obțină cel puțin un punct la Skopje, altfel Macedonia de Nord va merge la baraj, iar România va continua să numere anii de la ultima prezență la Mondial.
- Meciul crucial Macedonia de Nord - Islanda va avea loc duminică, de la ora 19:00, în direct la Digi Sport 3.
România în preliminariile CM 2022. Clasamentul Grupei J
VIDEO Rezumatul meciului România - Islanda
Etichete: razvan rat , ianis hagi , romania islanda , meciuri romania , romania in preliminariile cm 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...