Frământări în sânul naționalei cu 6 zile înainte de baraj. Banii, mărul discordiei
09.11.2013, 09:35După ce Răzvan Raț a deschis Cutia Pandorei, anunțând că „tricolorii” sunt nemulțumiți de faptul că Federația Română de Fotbal nu le-a plătit primele promise pentru accesul la barajul de calificare la CM 2014, alți fotbaliști din lotul lui Pițurcă și-au vărsat năduful în presă, însă sub protecția anonimatului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
„A existat o discuție punctuală cu președintele FRF pe această temă, după care cu toții am rămas cu senzația că Federația vrea să uite de distribuirea acelor bani”, a declarat un „tricolor” pentru GSP, referitor la blocarea primelor de 250.000 de euro de jucător pentru calificarea în play-off.
„Nu e vorba că alergăm după bani, dar nu acceptăm nici să fim învârtiți ca niște puști neștiutori”, a spus un alt elev al lui Pițurcă pentru sursa citată, confirmând astfel faptul că atmosfera în sânul echipei naționale nu este cea mai cordială înainte cu mai puțin de o săptămână până la meciul tur din barajul de calificare cu Grecia, din 15 noiembrie.
FRF a primit 3,5 milioane de euro de la FIFA, pe care ar urma să-i împartă cu jucătorii în cazul calificării la Mondiale, dar prima separată de 250.000 de euro de persoană, promisă pentru atingerea barajului, și pe care FRF „uită” să o plătească a agitat spiritele în rândul tricolorilor.
Etichete: nationala romaniei , grecia , mircea sandu , victor piturca , fifa , razvan rat , tricolori , jucatori , jucatori nationala , prime , calificare cm 2014 , baraj de calificare , prime de calificare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...