Fotbalistul de la Rapid cerut de Victor Angelescu la naționala României
articol scris de Digi Sport23.10.2022, 10:23
Victor Angelescu, unul dintre acționarii celor de la Rapid, i-a recomandat lui Edi Iordănescu un mijlocaș din lotul lui Adrian Mutu.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Victor Angelescu: "Unul dintre cei mai buni mijlocași"
Este vorba despre Alexandru Albu (29 de ani), fotbalist care a revenit în primul 11 al Rapidului și care l-a impresionat pe Victor Angelescu prin evoluțiile sale. Mai mult, acționarul giuleștenilor l-a propus pe mijlocaș la prima reprezentativă și consideră că Albu este unul dintre cei mai buni mijlocași români ai momentului.
"Albu a fost la națională. Dacă va juca așa cum a făcut-o azi și în meciurile trecute, sigur va fi chemat la națională. Azi a arătat că e unul dintre cei mai buni mijlocași”, a spus Victor Angelescu, potrivit Prosport.
- 12 meciuri, două goluri și o pasă reprezintă cifrele lui Alexandru Albu la Rapid, în actualul sezon
- Albu a bifat un singur meci pentru prima reprezentativă, contra Germaniei, într-un meci din preliminariile CM 2022
Adrian Mutu, nemulțumit de convocările lui Edi Iordănescu la ultima acțiune a naționalei
Horațiu Moldovan a fost singurul fotbalist al Rapidului convocat de Edi Iordănescu pentru ultimele două meciuri din Liga Națiunilor. Pus să comenteze alegerile actualului selecționer, Adrian Mutu a spus că, din punctul său de vedere, ar fi meritat mai mulți jucători ai giuleștenilor să fie la lot și spunea că a venit vremea ca Moldovan să debuteze la prima reprezentativă.
"Două meciuri complicate pentru echipa națională. Are nevoie de confirmări, de victorii. Sper să câștige ambele meciuri . Le urez succes și sper să-l văd și pe Moldovan în teren. Are un an și jumătate de când este convocat, dar nu a prins niciun minut. Este cel mai constant portar dintre cei trei și sper să debuteze. Este păcat pentru un astfel de talent. Dar decide Edi. Eu doar sper să văd un jucător al nostru să debuteze la națională.
Speram la mai mulți. Bineînțeles. Suntem pe primul loc. Avem cele mai multe victorii. Normal că mi-ar fi plăcut și ar fi meritat și alții să fie convocați. Avem echipa cu cele mai puține goluri primite. Trageți dumneavoastă concluziile. N-are rost să intrăm în polemică. Eu spun pentru echipă, pentru club, că meritau mai mulți. Dar asta nu înseamnă că Edi nu a făcut alegerile corecte”, spunea Mutu.
Etichete: rapid , edi iordanescu , victor angelescu , alexandru albu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...