Fotbalistul de 15.000.000€ al lui Liverpool vine să joace cu România, după ce s-a descurcat excelent cu Man. City
articol scris de Digi Sport22.03.2024, 15:03
Partida amicală România - Irlanda de Nord va putea fi urmărită de la ora 21:45, în format LIVE TEXT pe digisport.ro și în aplicația Digi Sport. Meciul va fi transmis ÎN PREMIERĂ pe Digi Sport 1, de la ora 01:30. Este primul meci de pregătire al ”Tricolorilor” pentru EURO 2024.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
România și Irlanda de Nord s-au înfruntat ultima oară în toamna anului 2020, ceea ce reprezintă o perioadă lungă de timp, mai ales în fotbal, unde jucătorii tineri ”răsar” în fiecare zi.
Conor Bradley a jucat excelent la Liverpool, iar acum vine să joace cu România
Conor Bradley este noua ”descoperire” a lui Jurgen Klopp. Neamțul l-a promovat de la academia lui Liverpool pentru a suplini absența lui Trent Alexander-Arnold, care a avut probleme cu accidentările.
Tânărul de 20 de ani are șanse mari să fie titularizat în partida contra României. Bradley a debutat în acest sezon pentru Liverpool, iar fotbalistul din Irlanda de Nord a jucat deja 18 meciuri pentru Liverpool, perioadă în care a bifat 1191 de minute. Mai mult, Bradley a reușit și un gol, respectiv șase pase decisive, din postura de fundaș dreapta.
Bradley a avut evoluții excelente pentru Liverpool, chiar dacă în urmă cu câteva luni juca în ligile inferioare. Recent, ”Cormoranii” au primit vizita celor de la Manchester City, iar Bradley le-a ținut piept unor jucători precum Erling Haaland, Bernardo Silva și Kevin De Bruyne.
- 15 milioane de euro este cota de piață a lui Conor Bradley, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Aioani, Nedelcearu și Opruț, OUT pentru meciul România - Irlanda de Nord
Pentru acțiunea de la finalul lunii martie, în care România va întâlni Irlanda de Nord și Columbia, selecționerul Edi Iordănescu a convocat 29 de jucători. În lotul ”Tricolorilor” pentru jocul de pe Arena Națională nu și-au găsit loc Marian Aioani, Ionuț Nedelcearu și Raul Opruț, ultimul chemat de urgență de la prima reprezentativă după accidentarea lui Nicușor Bancu.
Ceilalți 26 de jucători și-au ales numerele pe care le vor purta la duelul cu nord-irlandezii.
România și Irlanda de Nord s-au întâlnit de 7 ori. Prima dată în preliminariile pentru Cupa Mondială din 1986, când ”Tricolorii” au fost învinși tur-retur și au ratat calificarea la turneul final. Apoi, în 2006, România s-a impus într-un meci amical, scor 2-0.
În preliminariile pentru EURO 2016, ”Tricolorii” s-au impus pe teren propriu, 2-0, și au remizat la Belfast, 0-0. Ultimele dueluri directe au avut loc în 2020, în Liga Națiunilor, când ambele confruntări s-au încheiat la egalitate, 1-1.
Etichete: liverpool , romania , irlanda de nord , conor bradley
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...