Video Foștii componenți ai "generației de aur" sunt optimiști în ceea ce privește viitorul naţionalei
17.10.2016, 21:33Cu prestaţii diferite în dubla cu Armenia şi Kazahstan, selecţionata pregătită de Christoph Daum este susţinută în continuare necondiţionat de foştii jucători şi antrenori ai primei reprezentative.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Naţionala a marcat de cinci ori la Erevan, lucru care i-a entuziasmat pe doi dintre componenţii Generaţiei de Aur.
”În atac avem jucători foarte buni, joacă la Anderlecht - Stanciu, Chipciu -, avem Alibec, avem Andone, Keșeru, avem soluții. Adi Popa oricând poate să marcheze gol, să creeze probleme. Avem jucători de atac în opinia mea; ca lot, în momentul de față, putem să emitem pretenții să fim câștigătorii acestei grupe”, a declarat Dan Petrescu, completat de Gică Hagi - ”Mie mi-a plăcut echipa României, să nu credeți că e întâmplător rezultatul ăla de 5 goluri în Armenia. La câți jucători ofensivi am avut!”
Cei doi sunt contraziși însă de Victor Piţurcă care nu crede că prestaţia din Armenia va putea fi repetată în faţa unui adversar mai puternic.
”Știu că pe vremea mea sau pe vremea lui Iordănescu se spunea că jucăm defensiv. Bine, asta o spuneau câțiva, e o tâmpenie, o prostie. Poți să zici că vrei să joci ofensiv, dar nu poți să joci ofensiv împotriva unei echipe valoroase, trebuie să şi poți să ataci”, a spus fostul selecționer.
Ciprian Marica este însă și el optimist și spune că dacă noul selecționer îşi va impune stilul, România se va putea califica la Mondialul din Rusia.
”Să fim optimiști: dacă domnul Daum va reuși să transmită jucătorilor ambiția, dăruirea și va reuși să-i motiveze în așa fel încât să dea totul pe teren, sunt sigur că vom avea șanse”, consideră Marica.
Cu cinci puncte după trei meciuri, România se află pe locul al treilea în grupa E a preliminariile Cupei Mondiale, la două puncte în spatele Muntenegrului şi Poloniei.
Etichete: gica hagi , romania , echipa nationala , victor piturca , dan petrescu , ciprian marica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...