Video Exclusiv Florin Niță, nedreptățit până acum la echipa națională?! ”Putea apăra și pe vremea lui Ciprian Tătărușanu!”
articol scris de Digi Sport01.04.2021, 21:17
Armenia - România 3-2 | Tricolorii au suferit două eșecuri la rând, cu Germania (0-1) și cu Armenia (3-2), dar Florin Niță (33 de ani) tot a fost cel mai bun fotbalist din naționala lui Mirel Rădoi.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Anghel Iordănescu, fostul mare selecționer al României, l-a lăudat pe goalkeeperul de la Sparta Praga și chiar a spus că acesta merita o șansă și în trecut, pe vremea în care Ciprian Tătărușanu era ”bătut în cuie”.
7 intervenții a avut Niță în meciul cu Germania și 4 la Erevan, motiv pentru a fi elogiat de toată lumea.
”Jos pălăria pentru ce a făcut Niță! A făcut un joc fantastic și cu Germania, și cu Armenia. Din păcate, noi l-am descoperit prea târziu sau i-am dat șansa prea târziu. Putea apăra și pe vremea lui Ciprian. (n.r. - Ciprian Tătărușanu).”, a spus Anghel Iordănescu, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
VIDEO cu Anghel Iordănescu și declarația legată de Florin Niță
"Florin Niță zici că are arcuri!" Portarul, cel mai bun jucător al României în Armenia, chiar dacă a încasat trei goluri
Și fostul portar al echipei naționale, Florin Prunea, a evidențiat prestația celui mai bun tricolor din ultimele două jocuri.
În minutul 14, Barsegyan a scăpat pe stânga, a ajuns aproape de careu, după care a șutat spre poartă. Mingea, deviată din gheata lui Toșca, a luat o traiectorie ciudată și s-a dus lobată sub transversală. Numai că Niță pur și simplu a zburat și a deviat în corner. A fost parada serii la Erevan, dar în final nu a mai contat.
"Băiatul ăsta, Niță, are niște evoluții... Vă spun ceva, parcă este din.... din alt loc! Are o viteză de reacție, băiatul ăsta, zici că are arcuri și viteză.
Păi, mingea aia, din prima repriză, este extraordinar de grea", a declarat, după meci, Florin Prunea, la emisiunea Digi Sport Special.
- 1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Florin Niță, potrivit Transfermarkt
La finalul meciului de la Erevan, Florin Niță, cu vocea stinsă, a identificat capitolul la care Armenia a fost peste echipa națională a României și a condus în cele din urmă la înfrângerea trupei lui Mirel Rădoi:
"Din păcate, m-aș fi bucurat să nu am această prestație și să luăm cele trei puncte. Am întâlnit o echipă agresivă, la capitolul determinare au avut un plus și cred că asta a făcut diferența.
Nu e vorba de nemulțumire, e vorba de a-mi face treaba cât mai bine. Atât s-a putut în această seară, îmi pare rău că n-am putut mai mult. Nu-mi explic, probabil că trebuie să fim mai atenți pe finalul meciurilor", a spus Florin Niță, la Pro X.
După acest eșec, România ocupă poziția a patra cu doar trei puncte, la șase lungimi în urma liderului surprinzător al Grupei J, Armenia, care are punctaj maxim, și cu trei puncte mai puțin decât Macedonia de Nord și Germania.
Clasament Grupa J - Preliminarii CM 2022
Etichete: ciprian tatarusanu , anghel iordanescu , florin nita , nita parade , florin nita sparta praga , preliminarii cm 2022 , grupa j preliminarii cm 2022 , romania clasament preliminarii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...