Exclusiv Florin Bratu, mesaj pentru Radu Drăgușin: "Mă aștept să facă acest pas"
articol scris de Digi Sport17.09.2021, 15:44
Selecționerul României U21, Florin Bratu, l-a trecut pe fundașul Radu Drăgușin (19 ani) pe lista stranierilor convocați pentru următoarea acțiune a reprezentativei de tineret.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Florin Bratu a vorbit despre situația lui Drăgușin, pe care Juventus l-a împrumutat la Sampdoria: "Radu Drăgușin e un jucător pe care eu îl plac foarte mult, dar trebuie să joace.
E un lucru la care mă aștept, s-a transferat la un club mare, Sampdoria, unde însă nu este ușor de evoluat. Mă aștept să facă acest pas. Noi, ca echipă națională, întindem o mână pentru Radu Drăgușin", a spus Bratu, în cadrul emisiunii Liga Digisport.
FRF a anunțat cei patru stanieri convocați pentru meciurile amicale ale României U21
Cei patru tineri fotbaliști care evoluează în străinătate sunt Radu Drăgușin (Sampdoria / Italia), Alexandru Țârlea (Deportivo Alaves / Spania), Ricardo Farcaș (Siena / Italia) și Louis Munteanu (Fiorentina / Italia).
România U21 va juca pe 7 octombrie contra Suedia U20, urmând ca două zile mai târziu să dispute o partidă de pregătire cu cei de la Mexic U21.
Conflictul dintre Manea și Bratu a ajuns în presa din Italia: "Drăgușin a calmat spiritele"
Manea a spus că este o rușine modul în care procedează Bratu și că își bate joc de Drăgușin, în timp ce selecționerul a replicat declarând că fundașul nu are suficiente minute jucate pentru a fi în primul 11.
În contextul în care Drăgușin aparține de Juventus, iar recent a fost împrumutat la Sampdoria, conflictul dintre Manea și Bratu a ajuns și în presa din Italia.
"Florin Manea, agentul lui Radu Drăgușin, l-a criticat public pe antrenorul Bratu pentru că l-a exclus pe jucătorul său din echipa de start", a scris sampnews24.com.
"Radu Drăgușin a calmat spirite, după schimbul de replici de la distanță dintre agentul său și selecționerul României U21. El a încercat să calmeze lucrurile după meci", a scris și calcionews24.com.
La finalul meciului cu Georgia, Florin Bratu, care a debutat ca selecționer al naționalei U21, i-a dat o replică agentului Florin Manea, care a spus înainte de meci că antrenorul își bate de joc de Radu Drăgușin, pentru că l-a lăsat rezervă.
Etichete: sampdoria , florin bratu , romania u21 , radu dragusin , liga digisport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...