Florin Bratu a vorbit despre posibilitatea ca Octavian Popescu și Radu Drăgușin să revină la naționala U21
articol scris de Digi Sport25.03.2022, 13:36
Radu Drăgușin (19 ani) și Octavian Popescu (19 ani) au fost convocați în premieră de selecționerul Edi Iordănescu la naționala mare a României, pentru amicalele cu Grecia (25 martie) și Israel (29 martie).
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Florin Bratu a vorbit despre posibilitatea ca Octavian Popescu și Radu Drăgușin să revină la naționala U21
Cei doi tineri jucători au șansa să debuteze în tricoul primei reprezentative în cele două partide din această lună.
Cu toate acestea, Florin Bratu a anunțat că există șanse ca atât Octavian Popescu, cât și Radu Drăgușin să revină la naționala de tineret a "tricolorilor", care urmează să participe la EURO 2023, turneu găzduit de România și Georgia.
”Avem turneu final la anul. Am avut discuţii şi cu Edi, şi cu cei doi împreună şi sigur ei au înţeles mesajul, care e unul singur: echipa naţională e una singură. Şi în momentul în care se va apela la ei, că va fi U21 sau echipa mare, trebuie să fie o mândrie.
Sunt băieţi inteligenţi, au prins mesajul foarte repede şi s-au simţit importanţi aşa cum sunt şi nu cred că se va face diferenţa dacă la o acţiune vor fi la noi sau la prima echipă.
Gândiţi-vă ca sunt doi jucători născuţi în 2002 , vor mai avea o campanie de calificare la U21, vor mai putea juca, aşa că sunt destul de maturi să se gândească că indiferent unde vor fi în viitor, importanţa lor este la nivel ridicat din partea noastră.
Nu cred că e bine să comparăm acum generaţiile, pentru că cea din trecut a făcut performanţă, iar noi acum suntem oarecum într-o presiune mediatică şi emoţională să încercăm să tindem spre acea performanţă. Vom face totul pentru asta”, a declarat Florin Bratu, în cadrul unei conferințe de presă.
Radu Drăgușin și Octavian Popescu, de la Regal Sport București la naționala mare a României
Popescu și Drăgușin se cunosc încă de la vârsta de 14 ani, atunci când jucau împreună pentru clubul Regal Sport București. De atunci, cei doi au rămas buni prieteni, în ciuda traseelor diferite pe care le-au urmat.
Octavian Popescu a ajuns în vara anului 2019 la Universitatea Craiova, urmând ca mai apoi să fie cumpărat de către Gigi Becali, un an mai târziu.
De cealaltă parte, Radu Drăgușin a fost transferat în vara anului 2018 la Juventus Torino, club de care aparține și în momentul de față. Fundașul român a evoluat de-a lungul anilor pentru grupele U17, U19 și U23 ale "Bătrânei Doamne", dar și pentru formații precum Sampdoria și Salernitana, sub formă de împrumut.
După ce au avut ocazia să se întâlnească la lotul de tineret al României, acum, Octavian Popescu și Radu Drăgușin au ajuns împreună și la prima reprezentativă și au șansa să debuteze în duelurile din luna martie.
Etichete: romania , florin bratu , edi iordanescu , octavian popescu , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...