Federația Română de Fotbal a fost sancționată de UEFA
articol scris de Digi Sport31.07.2023, 19:18
Federația Română de Fotbal a primit luni mai multe sancțiuni financiare din partea celor de la UEFA.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Amenzile dictate de forul continental au legătură cu incidentele petrecute la meciul României U21 cu reprezentativa similară a Ucrainei, scor 0-1, disputat la EURO 2023 U21, turneu organizat de țara noastră împreună cu Georgia.
FRF a fost sancționată de UEFA
Cei de la Casa Fotbalului au primit, conform GSP.ro, patru amenzi în valoare totală de 21.000 de euro.
Sancțiunile vin ca urmare a faptului că o facțiune ultras prezentă la meciul de pe Arena Națională a proliferat scandări cu tentă politică, a aruncat pe teren torțe și fumigene și a cauzat și alte probleme, nespecificate de UEFA.
În plus, meciurile României U21 vor fi urmărite cu atenție de către observatorii UEFA, vreme de doi ani, iar dacă problemele de genul celor de mai sus vor continua, "Tricolorii mici" vor disputa un meci de acasă cu maximum 50% din capacitate ocupată.
Scandal la România U21 - Ucraina U21
Ultrașii au aprins mai multe materiale pirotehnice în tribună, motiv pentru care au fost evacuați din arenă.
La ieșirea din stadion, jandarmii au încercat să-i legitimeze pe ultrași, dar unii dintre ei au opus rezistență, moment în care forțele de ordine au apelat la violență fizică.
Etichete: frf , uefa , romania u21 , federatia romana de fotbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...