Fără minut jucat la Atletico Madrid, Horațiu Moldovan se află în fața debutului pe Metropolitano
articol scris de Digi Sport25.03.2024, 13:34
Horațiu Moldovan (26 de ani), transferat în iarna acestui an de Atletico Madrid de la Rapid în schimbul a 800.000 de euro, nu a prins încă niciun minut sub comanda lui Diego Simeone.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Horațiu Moldovan, gata să debuteze pe Metropolitano, în România - Columbia
Totuși, portarul este foarte aproape să debuteze pe Metropolitano, stadionul celor de la Atletico. Nu în tricoul grupării ”rojiblanco”, ci sub tricolor, în partida România - Columbia, programată marți, 26 martie, de la ora 21:30.
Moldovan are mari șanse să fie titular între buturile naționalei, după ce Florin Niță a fost alesul lui Edi Iordănescu la confruntarea cu Irlanda de Nord, scor 1-1. De altfel, selecționerul însuși a lăsat să se înțeleagă că fostul goalkeeper de la Rapid va juca împotriva Columbiei.
”Avem doi portari foarte tineri. Avem două certitudini. Am vrut să-l vedem și pe Niță care evoluează în Turcia, cu șanse mari să-l vedeți și pe Moldovan. Pentru noi, Moldovan este foarte important”, a declarat Edi Iordănescu, la finalul meciului cu nord-irlandezii.
- 9 selecții a adunat Moldovan la naționala României. Portarul a fost unul dintre cei mai importanți oameni în campania de calificare la EURO 2024.
Aza Gabriela, la România - Irlanda de Nord
Galerie Foto
Aza Gabriela, cântăreața care de curând a postat o fotografie alături de un bărbat, despre care s-a spus că ar fi chiar Moldovan, a fost prezentă la meciul de pe Arena Națională și a publicat câteva imagini pe rețelele sociale.
Faptul că tânăra a mers la partida de verificare a României a alimentat zvonurile potrivit cărora cei doi ar fi împreună.
Mai mult, în urmă cu câteva zile, portarul a apărut într-un nou clip video postat de Atletico Madrid pe TikTok. Alegerea spaniolilor a fost una interesantă. Au folosit imaginea lui Moldovan, iar pe fundal se auzea o piesă a Azei Gabriela, pe numele său real Gabriela Amzaru.
Etichete: atletico madrid , romania columbia , debut moldovan , metropolitano , horațiu moldovan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...