Video Explicaţia staff-ului lui Daum pentru gafa de la gol: apărarea în zonă, moştenirea "Iordănescu"
06.09.2016, 19:25VIDEO România - Muntenegru 1-1. România a debutat cu o remiză în preliminariile Campionatului Mondial din 2018, 1-1 pe teren propriu cu Muntenegru, cu un gol primit la două minute după ce Adi Popa deschisese scorul.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Golul adversarilor a fost semnat de Stevan Jovetic, cu o reluare cu capul, la capătul unei centrări dintr-o lovitură liberă de pe stânga, deși tricolorii au pregătit zile în șir fazele fixe. Apărarea în zonă pregătită de selecționerul Christoph Daum și staff-ul său a fost o decizie luată împreună cu jucătorii, după cum a dezvăluit secundul Ionuț Badea. Aceştia au fost obişnuiţi cu o asemenea tratare a fazelor fixe din mandatul lui Iordănescu şi ar fi fost greu să se treacă, după un timp atât de scurt, la marcaj om la om.
Tehnicianul a precizat că hotărârea s-a bazat pe continuitate, pentru că apărarea în zonă a fost folosită de aproape 3 ani la fazele fixe din lateral. Au avut și jucătorii un cuvânt de spus, pentru că așa se simt mai confortabil.
"S-au lucrat mult fazele fixe, la loviturile laterale ne-am apărat în zonă, pentru că sunt cele mai periculoase faze fixe. S-a ales să ne apărăm aşa, pentru că de 2-3 ani s-a procedat aşa, cel puțin de când am venit eu. Jucătorii se simt confortabil, iar după ce am discutat cu ei am decis să mergem pe continuitate. A trebuit să riscăm și l-am schimbat pe Bicfalvi. Prin această mutare am pierdut un jucător cu o înălțime bună, foarte util la fazele fixe, iar golul a venit din zona unde ar fi trebuit să fie el", a declarat Ionuț Badea, în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de pe Digi Sport 1.
"Nu am dat vina pe teren, ne-am adaptat şi nu am căutat alibiuri. E adevărat, că nu am fost mulţumiţi de problemele întâmpinate la construcţie în prima repriză. Singurul care a reuşit să dea câteva pase în adâncime a fost Stanciu. La pauză am studiat pe video nişte faze şi fotbaliştii au înţeles, am arătat altfel în partea a doua", a adăugat antrenorul secund al echipei naționale.
"La cum am gândit lucrurile de la început, nu cred că se putea face mai mult. E foarte adevărat că nu am avut o circulaţie a balonului cum ne-am fi dorit. Probabil că aici trebuie să lucrăm mai mult. Trebuie să mai alocăm timp", a mai spus Ionuț Badea.
VIDEO Golul marcat de Muntenegru
Etichete: romania muntenegru , video romania , video românia - muntenegru 1-1 , video românia - muntenegru 1-1 digi sport , video românia - muntenegru 1-1 preliminarii , video românia - muntenegru 1-1 preliminarii digi sport , video românia - muntenegru 1-1 cm 2018 , video românia - muntenegru 1-1 preliminarii cm 2018 , gol romania , video românia - muntenegru 1-1 calificari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...