Exclusiv Edi Iordănescu s-a convins care e cel mai puternic adversar dintre Muntenegru, Finlanda şi Bosnia-Herţegovina
articol scris de Digi Sport17.02.2022, 10:21
Edi Iordănescu, noul selecționer al României, a vorbit despre adversarii pe care prima reprezentativă urmează să-i întâlnească în Liga Națiunilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Venit în locul lui Mirel Rădoi, care nu a mai vrut să-și prelungească contractul cu FRF, Edi Iordănescu va avea parte de primele teste importante în Liga Națiunilor, acolo unde Muntenegru, Finalnda și Bosnia-Herțegovina sunt adversarele României.
Edi Iordănescu, despre adversarii din Liga Națiunilor
Edi Iordănescu a analizat toate cele trei adversare pe care România urmează să le întâlnească în Liga Națiunilor. Noul selecționer e "pus în gardă" de Finlanda, formația despre care spune că la o primă vedere nu ar reprezenta un pericol mare, dar aparențele nu sunt cele adevărate.
"Le-am studiat pe toate trei, am vrut să le văd măcar trei jocuri pe fiecare. Am început munca mai profundă, împreună cu staff-ul. Încercăm să câștigăm grupa, dar cu mențiunea că vom avea meciuri de foc, foarte echilibrate. Finlanda este mai echipă, cu mai puțină individualitate.
Toate sunt combative, de angajament, aici va fi provocarea cea mai mare, să ne ridicăm la nivelul lor. Bosnia e cea mai tehnică, cea mai combinativă. Muntenegru se apropie mai mult de Bosnia. Nu construiesc alibiuri, dar uitați-vă și pe jucători, unde joacă. Ce rezultate a provocat Muntenegru, cu Turcia, cu Olanda. Finlanda a participat la un turneu final recent.
N-aș putea să spun care este cea mai tare din grupă. Criteriile ne plasează într-un echilibru valoric, nu pot să spun că este o favorită pentru grupă. Finlanda mă pune mai în gardă decât celelalte două, pentru că mi s-au părut mai organizați. Au cel mai bun joc de echipă. Dar celelalte două echipe au calitate individuală și pot provoca surprize", a spus Edi Iordănescu, la Fotbal Club.
Edi Iordănescu va debuta ca selecţioner la România - Grecia. Apoi va urma un alt "amical", Israel - România
Pe 25 martie, pe stadionul Steaua din Bucureşti, tricolorii vor întâlni naţionala Greciei. Ultimul duel cu elenii a avut loc în septembrie 2015, tot la Bucureşti, în preliminariile EURO 2016, scor 0-0.
Patru zile mai târziu, pe 29 martie, România va juca în deplasare cu Israelul. Precedenta confruntare datează din 2018, succes al tricolorilor într-un amical la Netanya, scor 2-1.
Cele două partide de pregătire au fost programate în perspectiva meciurilor din Liga Naţiunilor, care încep în iunie.
Partidele oficiale ale României în 2022, în Liga Naţiunilor
- 4 iunie 2022: Muntenegru - România (ora 21:45)
- 7 iunie 2022: Bosnia-Herţegovina - România (ora 21:45)
- 11 iunie 2022: România - Finlanda (ora 21:45)
- 14 iunie 2022: România - Muntenegru (ora 21:45)
- 23 septembrie 2022: Finlanda - România (ora 21:45)
- 26 septembrie 2022: România - Bosnia-Herţegovina (ora 21:45)
Etichete: romania , muntenegru , echipa nationala , finlanda , edi iordanescu , bosnia , liga natiunilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...