Edi Iordănescu, luat la țintă de antrenorul care i-a fost șef în 2012: "N-am înțeles"
articol scris de Digi Sport27.03.2023, 22:06
Victoria României din Andorra, 2-0, nu l-a mulțumit deloc pe Marius Șumudică (52 de ani).
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Antrenorul de la Al-Raed l-a criticat pe Edi Iordănescu, ale cărui decizii spune că nu le înțelege.
Edi Iordănescu, atacat de Marius Șumudică
"N-am înțeles schimbările. N-am înțeles frica de rezultat. Ai 2-0, ei sunt și în 10 oameni, iar tu îl bagi pe Băluță… cu tot respectul pentru băiatul ăsta, dar tu îi bagi pe Băluță și Marius Marin. Doi închizători în contextul în care, dacă îi prindea Germania, le dădea 10!
Elveția a jucat cu Belarus și le-a dat 5, n-au discutat. Dacă Elveția juca în Andorra, cu siguranță scorul era unul de proporții. Nu e treaba mea să vorbesc, să contest ceea ce se întâmplă la echipa națională, dar 2-0 mi se pare un scor jenant. Jucând cu Andorra e un scor jenant!
Nu vorbesc eu de anumiți jucători, ci de naționala României, e echipa poporului, a acestei țări. Toți suntem contemporani acum cu această națională, așteptăm să-i vedem la Campionatul European.
Păi, cu o astfel de mentalitate și la cum i-am văzut acum, eu vă spun că locul 4 este al nostru, nu ni-l ia nimeni", a spus Marius Șumudică.
Atacul lui "Șumi" este cu atât mai surprinzător cu cât Edi Iordănescu i-a fost secund la FC Vaslui, în sezonul 2012-2013.
Evoluția slabă a "Tricolorilor" a fost recunoscută și de selecționer, care a spus că speră ca pe viitor să îmbine cele două elemente esențiale urmărite la capătul unui meci, câștigarea celor 3 puncte și prestarea unui joc spectaculos.
România se pregătește acum de meciul cu Belarus, care se va juca marți, de la ora 21:45, și va fi în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
Programul României în Grupa I a preliminariilor pentru EURO 2024
25 martie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Elveția 0-5
- ora 21:45 | Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1
28 martie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel
16 iunie 2023
- ora 21:45 | Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția
19 iunie 2023
- ora 21:45 | Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra
9 septembrie 2023
- ora 19:00 | Andorra – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția
12 septembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra
12 octombrie 2023
- ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
- ora 19:00 | Elveția – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Etichete: romania , marius sumudica , edi iordanescu , preliminarii ce 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...