Edi Iordănescu a cerut referințe de la foștii selecționeri ai României: "Le sunt recunoscător"
articol scris de Digi Sport15.02.2022, 14:45
Edward Iordănescu (43 de ani) a fost alegerea finală a celor de la Federația Română de Fotbal, la mai bine de două luni de când Mirel Rădoi anunțase că nu mai dorește să continue pe banca tricolorilor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Iordănescu jr. așteaptă cu nerăbdare debutul la timona primei reprezentative. Noul selecționer va bifa primele sale meciuri din noua postură, luna viitoare, în compania Greciei (25 martie) și Israelului (29 martie), în cele două amicale pregătite de federali.
Edi Iordănescu: "Am primit foarte multe informații de la Mirel și Cosmin!"
Până atunci, însă, Edi Iordănescu îşi continuă căutările și a dezvăluit că a purtat discuții și cu Cosmin Contra, respectiv Mirel Rădoi, ultimii doi selecționeri ai naționalei României.
Fostul antrenor al celor de la CFR și FCSB a ținut să le mulțumească acestora pentru deschiderea de care au dat dovadă și pentru informațiile furnizate.
Am mulțumit, și o fac și acum public, lui Mirel și lui Cosmin. Am avut discuții ample cu ei. Am găsit disponibilitate totală din partea lor și le sunt recunoscător. Aveam nevoie de feedback. Am primit foarte multe informații de la ei și știu că s-a lucrat foarte mult pe mentalitate și stare de spirit. Mai avem de lucrat aici. În ultima perioadă grupul s-a strâns foarte mult, sunt mai uniți. Din păcate rezultatele nu ne-au dus la un turneu final, dar sper să schimbăm acest lucru.
Trebuie să lucrăm la mentalitate. Îmi doresc să venim din nou cu entuziasm, cu orgoliu, cu mândrie și să ne apropiem din nou publicul. Probabil că nu am fost destul de combativi, de predispuși la lupta așa cum voiau suporterii.
I-am simțit sensibili și dispuși să mă asigure pe mine că vor veni cu încredere, cu entuziasm. Cred cu tărie că avem nevoie de forța grupului foarte mult și aici trebuie să ne îmbunătățim. Să avem unitate, să avem stare de spirit.
S-au schimbat un pic generațiile. E un pic diferită gândirea, abordarea a fost un pic diferită. Este obligatoriu când ne strângem să înțelegem că reprezentăm o țară și multe așteptări le putem satisface sau trăda. Dar asta trebuie să vină natural și sunt sigur că va veni și vom fi așa cum trebuie să fim”, a spus Edi Iordănescu, potrivit Playsport.
Etichete: romania , echipa nationala , edi iordanescu , cosmin contra , mirel radoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...