"E crunt să vezi la televizor un astfel de meci". Reacția lui Vlad Chiricheș, după ce a ratat jocurile naționalei
articol scris de Digi Sport19.10.2020, 16:32
Vlad Chiricheș (30 de ani) a ratat meciurile naționalei României din luna octombrie, după ce a fost diagnosticat chiar înaintea acțiunii cu o leziune fibrilară la nivelul gambei drepte.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Căpitanul naționalei a avut nevoie de o săptămână de recuperare, astfel că nu a fost pe teren la eșecurile cu Islanda (1-2), Norvegia (0-4) și Austria (0-1). În schimb, Chiricheș a revenit pe teren la echipa de club, Sassuolo, în acest weekend, alături de care a obținut o victorie spectaculoasă contra celor de la Bologna, scor 4-3.
"E crunt să vezi la televizor un astfel de meci". Reacția lui Vlad Chiricheș, după ce a ratat jocurile naționalei
Chiricheș a vorbit despre modul în care a trăit meciurile naționalei din octombrie, dar și despre selecționerul Mirel Rădoi.
"Am fost foarte dezamăgit de accidentarea mea, pentru că perioada de recuperare era de 7 zile și asta m-a făcut să ratez cel mai important meci al echipei naționale. E crunt să vezi un astfel de meci la televizor, știind că nu poți să ajuți cu nimic echipa.
E dureros să ratezi o calificare la un turneu final, eu îmi puneam mari speranțe în barajul ăsta și speram să mergem iar la Euro. Băieții au fost foarte afectați de înfrângerea din Islanda și asa s-a ajuns și la rezultatele din celelalte jocuri.
Eu sper să nu plece (n.r - Mirel Rădoi). Mie, în prima acțiune, mi-a dovedit că este un tip pozitiv, cu mult entuziasm și echipa națională are nevoie de asta. Trebuie să avem mai multă încredere în calitățile noastre și să fim mai puternici mental pentru a gestiona momentele dificile", a spus Vlad Chiricheș, pentru ultimafaza.ro.
- 59 de meciuri a strâns Vlad Chiricheș la echipa națională
- 4 partide a bifat fundașul la Sassuolo, în acest sezon, toate din postura de titular
Etichete: romania , nationala , vlad chiriches , sassuolo , islanda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...