Video După ce a făcut show la interviu, Ianis Stoica a dat verdictul: ”Cel mai bun atacant român”
articol scris de Digi Sport16.10.2024, 09:34
Ianis Stoica (21 de ani) a oferit un interviu ”spumos” după meciul România U21 - Elveția U21 3-1, în care a marcat două goluri și a contribuit la calificarea la EURO 2025.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
După ce i-a ”înțepat” pe elvețieni și s-a plâns că nu este apreciat suficient, Ianis Stoica a transmis că Louis Munteanu, care i-a dat pasele la cele două goluri, e cel mai bun atacant român.
Ianis Stoica e sigur: Louis Munteanu, cel mai bun atacant român
”Golul doi? Acțiune colectivă. Louis e cel mai bun atacant român în momentul de față. Mi-a pasat, a fost mai mult golul lui. Mă bucur că am reușit să înscriu.
Îmi place aici, stadion frumos, echipă frumoasă (n.r. Rapid), galerie incredibilă. Sper să intre în play-off”, a spus Ianis Stoica, după meciul din Giulești.
Anterior, Ianis Stoica declasare că nu înțelege cum elvețienii sunt atât de bine cotați și de ce nu este respectat mai mult.
”Chiar înainte de meci ne uitam pe cotele elvețienilor. Nici nu știu cine le dă cotele alea, niște sume fabuloase, dar astăzi nu au mișcat în fața noastră. Consider că trebuie să fim mult mai respectați în Europa.
Probabil și din această cauză plecăm mereu cu șansa a doua, că ăia sunt cotați mai bine. Nu există așa ceva, consider că suntem peste multe echipe din Europa, doar că ne trebuie puțin curaj.
Au calitate, nu pot spune altceva, dar mi se pare că suntem peste ei. OK, înțeleg că e Elveția, dar România e peste.
Nu e ușor ca de la o echipă de play-out să te impui la U21 și să joci cu astfel de adversari. Consider că trebuie să fiu mai respectat și să se vorbească un pic mai mult și despre mine. Mă simt bine, sunt respectat la Sibiu, dar când va veni momentul voi pleca. Afară, nu mai vreau în țară.
Ianis Stoica: ”Nu am fost deloc respectat la U Cluj”
Am făcut alegeri... și când am plecat de la U Cluj s-a vorbit, că nu știu ce... Ca să zic acum adevărul, am fost scos din echipă în cantonament. Nu am fost absolut deloc respectat și de asta am plecat de la U Cluj. Nu vreau să arunc cu noroi, s-a aruncat mult în mine.
Am vrut să vorbesc despre asta, a fost o alegere înțeleaptă și mă simt foarte bine la Sibiu. Dar acum simțeam că e momentul să vorbesc și despre mine un pic. Consider că trebuie să mi se dea mai multă încredere”, a declarat Ianis Stoica.
Etichete: ianis stoica , louis munteanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...