Dumitru Dragomir nu a iertat pe nimeni: ”Niște nulități conduc fotbalul! Echipa a fost făcută prost”
articol scris de Digi Sport13.10.2023, 14:50
România a terminat la egalitate, scor 0-0, partida contra reprezentativei din Belarus.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
După șapte meciuri jucate din grupa de calificarea la EURO 2024, ”Tricolorii” rămân pe locul al doilea al grupei I, cu 13 puncte acumulate, la un singur punct în spatele liderului Elveția, care are însă un meci în minus.
Dumitru Dragomir: ”Când ai niște nulități care conduc fotbalul, nu ai cum să ai rezultate”
La scurt timp după partida jucată la Budapesta, Dumitru Dragomir i-a atacat dur pe șefii Federației Române de Fotbal.
Singurul care a scăpat a fost Mihai Stoichiță, directoru tehnic al FRF.
“Când ai niște nulități care conduc fotbalul, nu ai cum să ai rezultate. Am făcut de așa natură, astfel că unul dintre cei care au stat în tribună, în Ungaria, a înregistrat tot ce se vorbește și ce s-a strigat de către Stoichiță.
Singurul care avea dreptate era numai Stoichiță. Am pus tot ce a strigat el în paralel cu meciul și nu a greșit o dată. Trebuia să mai strige să nu facă (n.r. Edi Iordănescu) schimbările pe care le-a făcut. Eu am ținut cu Edi foarte mult, numai că aseară, dacă a făcut el, înseamnă că a greșit enorm. Dacă l-a influențat cineva, mai rău este”, a spus Dumitru Dragomir, la Fanatik.
”Nu poți să îl scoți pe Alibec și să joci fără înaintaș”
De furia lui ”Corleone” nu a scăpat nici Edward Iordănescu.
Dumitru Dragomir este de părere că selecționerul a greșit în momentul în care l-a înlocuit pe Denis Alibec.
“Domne′, nu poți să îl scoți pe Alibec și să joci fără înaintaș de valoare. După, l-a scos și pe celălalt care jucase foarte bine (n.r. Drăguș). Doi înaintași de valoare. Și să aduc în loc, numai jucători lenți. Târziu l-a băgat pe ăsta de la Steaua (n.r. FCSB) mijlocașul (n.r. Darius Olaru) și pe italianul ăsta (n.r. Louis Munteanu).
Schimbările și echipa au fost făcute prost. Echipa făcută prost la început, nu poți să joci cu toată echipa lentă. Să îl ai pe Sorescu, jucător de viteză, de bandă, care face banda, și să joci cu Rațiu. Nu poți, este imposibil.
Nu poți să îl scoți pe Alibec la 0-0, când nu ai alt vârf de atac. Nu poți să îl scoți pe Drăguș. Îl lași, pentru că jucase bine. Era și bine antrenat, se mișca bine. Și nu poți să joci fără Olaru. E singurul care are viteză. Restul, numai morți, jucători lenți”, a mai spus fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal.
VIDEO cu Rezumatul partidei Belarus - România 0-0
Etichete: romania , frf , dumitru dragomir , echipa nationala , edi iordanescu , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...