Duckadam şi Balint merg pe mâna lui Daum: "Trebuie ajutat! Steaua nu-i va 'pune beţe în roate'"
13.07.2016, 18:39Helmuth Duckadam prefera un selecţioner român la naţională, dar speră ca germanul Christoph Daum să primească suficient credit în campania de calificare la Mondialul din 2018.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Președintele de imagine al Stelei spune chiar că roș-albaștrii nu îi vor îngreuna munca noului tehnician de la prima reprezentativă, cu toate că pot exista cazuri izolate de jucători care să refuze convocările, așa cum a fost și cazul lui Mirel Rădoi, în ultimul deceniu.
"Daum a nimerit într-un război care nu e al lui, între Federație și Ligă. Problema a plecat de la acel jucător sub 21 de ani, sunt zece echipe care nu își doresc acest lucru. Aș fi mers pe un contract mai lung pentru el. Și eu eram de părere că Boloni sau Reghecampf erau soluții. Dar, dacă tot l-am adus, să îi dăm liniște lui Daum și să vedem ce va face. Nu cred că cineva ar putea să-i influențeze pe jucători, sunt maturi. Cu siguranță, Steaua nu va încurca echipa națională. Totuși, dacă vreun jucător nu ar vrea să meargă la națională, nu cred că poate face cineva ceva. Au fost și alte cazuri, ca Rădoi, cu jucători care au renunțat la echipa națională. Cred că nimeni nu îi va pune bețe în roate lui Daum", a declarat Helmuth Duckadam, în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de pe Digi Sport 1.
Și Gabi Balint are încredere în alesul conducerii FRF.
"Daum are nevoie de sprijin din partea tuturor, să nu îi pună nimeni bețe în roate. Antrenorii și președinții de cluburi trebuie să discute cu jucătorii, să îi pună la dispoziție. Cred că trebuie să îl ajutăm pe acest om, ca să poată să încerce. Șansele sunt mici la calificare, dar există. Poate veni cu ceva să ajute echipa, să plece cu dreptul în această campanie și să reușim chiar să ne calificăm", a spus fostul atacant al naţionalei României, tot la Fotbal Club.
Christoph Daum a semnat un contract până în 2018 cu FRF şi va avea ca obiectiv calificarea naţionalei României la Mondialul din Rusia.
"Tricolorii" fac parte din grupa E a preliminariilor, alături de Armenia, Danemarca, Kazahstan, Muntenegru şi Polonia. Primul meci al României din campania de calificare se va juca pe 4 septembrie, pe Cluj Arena, contra Muntenegrului.
Preliminariile CM din Rusia, zona Europa, vor fi în direct la Digi Sport.
Etichete: romania , duckadam , balint , daum
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...