Doar steagurile naţionale ale celor două ţări sunt permise pe stadion. Ce trebuie să ştii dacă mergi la meci
08.10.2015, 09:35Federația Română de Fotbal aduce o serie de lămuriri privind accesul în tribune al suporterilor cu steaguri naţionale la meciul România – Finlanda, din preliminariile EURO 2016, ora 21:45, Arena Națională, informează site-ul frf.ro.
SuperLiga: Sepsi - ”U” Cluj, vineri, 19:00, DGS 1
Bundesliga: Bayern - Leipzig, vineri, 21:30, DGS 1
Ca urmare a evenimentelor care au dus la sancţiunea iniţială dictată de Comisia de Disciplină, Etică şi Control a UEFA, pentru meciul cu Finlanda, Federaţia Română de Fotbal face o serie de precizări importante.
Astfel, suporterii care vor asista la meciul de joi, 8 octombrie, vor avea permisiunea să intre doar cu steagurile naţionale ale celor două ţări, arborate pe suport din material plastic.
Foarte important de ştiut: nu este permis accesul cu steaguri care sunt inscripţionate cu alte simboluri, litere, cifre sau cuvinte. Orice steag care va încălca această regulă nu va putea fi introdus pe stadion, fiind interzis accesul cu el în tribună.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și jocurilor sportive, completată cu Legea nr. 10/2012, ale Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, ale Legii nr. 126/1995, republicată, privind regimul materialelor explozive, ale Legii nr. 61/1991 republicată, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, organizatorul de jocuri sportive stabilește regulile de conduită în stadion și poartă întreaga răspundere pentru respectarea lor.
România - Finlanda se dispută azi, de la ora 21:45, pe Arena Naţională. Fazele VIDEO vor putea fi urmărite pe digisport.ro şi pe m.digisport.ro imediat după încheierea partidei.
Etichete: romania , finlanda , steaguri , ce trebuie sa stii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin a lăudat joi noua rachetă balistică Oreșnik a Rusiei, despre care a spus că este...