Video Doar 12 tricolori, prezenți la primul antrenament al lui Daum! Deac și Bicfalvi au probleme medicale
27.08.2017, 18:28La Centrul Național de la Mogoșoaia a început acțiunea de pregătire a ”dublei” pe care echipa de fotbal a României o va disputa cu Armenia și cu Muntenegru, în cadrul preliminariilor pentru Cupa Mondială din Rusia 2018.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La primul antrenament, al acestei acțiuni, de sub comanda lui Christoph Daum au fost prezenți la început doar 11 tricolori, dar situația este una normală, deoarece mai sunt jucători convocați pentru aceste două partide care vor disputa partide pentru echipele de club în orele următoare.
La jumătatea sesiunii de pregătire a ajuns și Florin Andone, cel care a reușit un assist la primul gol al lui Deportivo din acest sezon. Tânărul atacant a fost băgat imediat într-o scurtă ședință de către unul dintre secunzii lui Daum, Ionuț Badea.
Așadar, în cantonament au ajuns Hanca și Steliano Filip (Dinamo), Băluță (CS U Craiova), Bogdan Stancu (Bursaspor), Valerică Găman (Karabukspor), Ciprian Tătărușanu (FC Nantes), Costel Pantilimon (Watford), Alin Toșca (Betis Sevilla), Adi Popa (Reading FC), Ciprian Deac (CFR Cluj), Eric Bicfalvi (Ural Yekaterinburg), dar și Florin Andone (Deportivo La Coruna).
Dintre aceștia, doi dintre fotbaliști, Deac și Bicfalvi, au intrat direct pe mâna fizioterapeutului, din cauza faptului că au ceva probleme medicale, astfel că au efectuat exerciții fizice separat de restul grupului. Ceilalți 10 jucători au făcut un antrenament lejer, de reacomodare la efort, după meciurile disputate sâmbătă seară la echipele de club.
Singurul care a făcut un antrenament normal a fost Pantilimon, care a intrat pe mâna antrenorului cu portarii, din cauza faptului că goalkeeperul în vârstă de 30 de ani este rezervă la gruparea din PL.
Înaintea ședinței de pregătire, tricolorii au participat și la o acțiune de imagine, au făcut un schimb de tricouri cu mai mulți veterani de război.
Partida dintre România și Armenia se va disputa vineri, 1 septembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională. Meciul va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro, iar imediat după fluierul final cele mai importante faze video vor putea fi văzute pe site-ul digisport.ro.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
În acest moment, după 6 etape disputate, România ocupă poziția a 4-a în grupa E, cu 6 puncte acumulate. Pe primul loc se află Polonia, urmată de Muntenegru și Danemarca, iar în spatele tricolorilor se află Armenia și Kazakhstan.
Etichete: antrenament nationala , deac bicfalvi nationala , daum antrenament tricolori
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...