Daum, sprijinit de un fost internațional: ”Trebuie să-i dăm timp să construiască o echipă competitivă”
04.04.2017, 23:40Şansele tricolorilor de a ajunge la Mondialul din Rusia s-au diminuat după egalul cu Danemarca, dar Dorin Goian îl apără pe Christoph Daum. "Trebuie să avem încredere în el şi să-i dăm timp să construiască o echipă competitivă", a spus fostul stelist.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fostul stelist Dorin Goian i-a dat un vot de încredere selecţionerului german, chiar dacă și el este convins că şansele tricolorilor de a ajunge la Mondiale sunt minime, după remiza cu nordicii. După cinci etape, România ocupă locul 4 în grupa E şi va disputa următorul meci, în deplasare, cu liderul Polonia, în 10 iunie.
”Dacă vom câștiga meciul următor, atunci merită să facem calcule. Dacă nu, va fi din păcate o nouă calificare ratată și nu rămâne decât să ne pregătim pentru calificările pentru următorul european, acolo sunt șansele mai mari de calificare”, a spus Goian.
”Cred că domnul Daum ar trebui să rămână. A venit de la începutul acestei campanii de calificare, știam cu toții că este greu, trebuie să avem încredere în el și să-i dăm timp să construiască o echipă națională competitivă”, a adăugat Goian.
Dorin Goian vrea să devină antrenor şi s-a înscris la cursurile de licenţă UEFA B, unde s-a întâlnit cu Gică Popescu.
”Și pentru mine a fost o surpriză, ne-am bucurat cu toții să-l vedem aici, în sală, am și făcut o fotografie cu el. Este un mare om, un fost mare jucător și oriunde merge, lumea este bucuroasă să fie în preajma lui”, a mai spus Dorin Goian.
Dorin Goian a bifat 69 de meciuri pentru naţionala României şi a înscris 5 goluri.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: romania , dorin goian , christoph daum
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...