Daum rămâne la naţionala României. Avertismentul lui Burleanu pentru german
01.08.2017, 18:18Christoph Daum rămâne selecţionerul naţionalei României până la finalul preliminariilor Mondialului din 2018 în ciuda şanselor infime de calificare ale "tricolorilor".
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunţat că va lua o decizie la încheierea campaniei de calificare. O variantă neluată în calcul de german, care a spus după Comitetul Executiv al FRF: "Dacă mă întrebaţi pe mine, sunt două opţiuni: încetăm acum colaborarea sau continuăm până în 2020".
"Daum va continua până la finalul mandatului, adică până la finalul preliminariilor, după care vom avea un raport şi vom stabili oportunitatea de a continua acest proiect în această formulă sau în alta, în funcţie de posibilităţile de viitor pe care le vom observa. La finalul preliminariilor vom trage linie, vom avea un raport şi vom trage o concluzie dacă există premise bune să continuăm", a declarat Burleanu după şedinţa Comitetului Executiv al FRF, în care Christoph Daum a prezentat un raport de activitate.
Şeful FRF îl avertizează pe german că va primi un salariu mai mic dacă va semna un nou contract pentru preliminariile Euro 2020.
"Sigur vor fi noi termeni financiari la prelungire. Toate meciurile rămase contează, chiar dacă avem şanse mici de calificare trebuie să credem în acestea. Nici el nu-şi doreşte să stea la o naţională unde să nu facă performanţă", a mai spus Răzvan Burleanu.
Burleanu vede şi lucruri bune după sosirea lui Daum.
"În ultimele 12 luni avem 12 jucători noi faţă de Euro 2016, trebuie luat în considerare acest aspect. Evoluţia din meciul cu Chile ne dă speranţe că premisele pentru viitor pot arăta mai bine. Ne-am dorit un selecţioner integru, care să nu poată fi acuzat de vreo relaţie de prietenie. Voiam un selecţioner care să fie pe stadioane. A urmărit peste 100 de meciuri pe arene, iar tot staff-ul are peste 300 de jocuri văzute live", a mai afirmat preşedintele Federaţiei.
Christoph Daum avea ca obiectiv calificarea la Mondialul din 2018, din Rusia. România este pe locul 4 în grupa E, cu numai şase puncte după şase meciuri.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: razvan burleanu , christoph daum , burleanu daum , daum ramane la nationala , daum salariu micsorat romania , contract daum frf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...