Daum nu reușește să ia legătura cu Radu Ștefan: ”Nu am putut discuta. Își menține poziția”
21.09.2016, 20:00Așa cum a recunoscut și Ionuț Badea, miercuri, în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal, Christoph Daum face tot posibilul pentru a rezolva problemele din flancul stâng al apărării și încearcă să îl convingă pe Radu Ștefan să revină la echipa națională.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Tehnicianul german a anunțat că a încercat să ia legătura cu fundașul lui Lazio, dar acesta nu i-a răspuns la telefon.
"Nu am putut discuta direct cu el așa că am încercat să ajung la el prin agentul său, chiar și prin intermediul câtorva prieteni, care-l cunosc de asemenea. Din nefericire, nu a fost pregătit pentru conversație și trebuie să îi respect decizia. Pentru că ar trebui să fie o alegere venită de la el să joace pentru naționala României. Ar trebui să fie o plăcere și o onoare să joace pentru această țară", a spus Daum, la revenirea în țară.
Fundaşul în vârstă de 29 de ani n-a mai jucat pentru România din 2013. Are 13 meciuri pentru prima reprezentativă, între 2006 şi 2013.
"Mie mi-a spus că are un program foarte încărcat de meciuri şi îşi face griji pentru sănătatea lui. Nu e sigur dacă ar face faţă la un număr suplimentar de meciuri. Are o logică, pentru că el este un tip care din timp în timp are accidentări de o anumită natură şi probabil aşa a fost sfătuit şi de echipa medicală. Eu nu pot să-mi iau gândul de la el şi spun că uşa naţionalei este deschisă pentru el", - Ionuț Badea, la Digi Sport.
Radu Ștefan este unul dintre căpitanii lui Lazio și a fost integralist în 4 dintre cele 5 meciuri disputate până acum de echipa lui în Serie A TIM. Mai mult, românul a marcat și un gol, în disputa cu Pescara (3-0).
Etichete: romania , stefan radu , christoph daum , daum nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...