Daum e mulțumit de testul cu Rusia: ”Am primit o mulțime de informații utile despre cei care joacă mai rar”
16.11.2016, 09:15În ciuda înfrângerii suferite în ultimul minut, Christoph Daum s-a declarat mulțumit de meciul amical pe care România l-a jucat împotriva Rusiei, la Grozny.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Selecționerul german a spus că a aflat mai multe lucruri despre jucătorii pe care i-a folosit mai rar. În partida din Rusia, Daum i-a folosit ca titulari, printre alții, pe Rotariu și Gicu Grozav și i-a debutat în echipa națională pe Bogdan Țîru și Dragoș Nedelcu, introducându-i pe teren, în prelungiri.
”La meciul cu Rusia am primit o mulțime de informații utile despre echipă și despre jucătorii care joacă mai rar. Nu a fost doar un amical, ci și un meci test. E bine că unii jucători au avut o șansă să joace în acest meci”, a spus Daum, potrivit site-ului oficial al federației de fotbal din Rusia.
Referitor la rezultat, antrenorul României a zis că o remiză ar fi fost echitabilă: ”În prima repriză am avut o bună ocazie de a marca împotriva Rusiei. Sunt mulțumit de informațiile adunate la acest meci, dar cred că un rezultat de egalitate ar fi fost mai corect”, a completat germanul, care, a vorbit și despre organizarea meciului în Cecenia:
”Totul a fost impecabil. Stadionul a fost plin, publicul impresionant. Într-un amical, rar întâlnești o asemenea susținere”, a zis Christoph Daum.
După numirea germanului ca selecționer, România a câștigat un singur meci, cel de la Erevan. Cu Daum pe bancă, ”tricolorii” au remizat cu Muntenegru (1-1), au bătut cu 5-0 în Armenia, au făcut 0-0 în Kazahstan, au pierdut cu 3-0, la București, în fața Poloniei, iar marți, au fost învinși cu 1-0 în amicalul din Rusia.
Etichete: romania , rusia , amical , declaratii , christoph daum
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...